Pantofar sau investitor? Povestea liniștii pierdute în era crypto

 

 

 

Poate ați aflat, și voi tot mai mulți investitori din lumea bitcoinului (eu știu de mai mulți francezi și acum un italian la New York, o să vedeți un articol în primul comentariu) nu mai

Inovație la Musée d’Orsay din Paris : kitul care face muzeul prietenos cu simțurile

 

Le petit sac bleu
© EPMO

Parisul, vara aceasta – a fost cu un val de caniculă, un pic de ploaie, prea mult soare între doi nori din nou  și acea atmosferă dintotdeauna a orașului în care fiecare stradă devine decor de film. 

Pentru unii, strălucirea Parisului poate înțepa însă ca un neon prea puternic. Mai ales într-un loc ca Musée d'Orsay, cu forfotă, voci, lumini – pe scurt, un loc unde splendoarea devine din când în când obositoare, aproape insuportabilă.

Dar, voilà, muzeografii s-au prins: nu toți visăm la Van Gogh cu aceeași liniște în simțuri. De aceea, a apărut, discret dar salvator, Le Petit Sac Bleu. 

Nu-i o poșetă Chanel uitată pe bancheta de bronz de o influenceriță, ci  noul kit senzorial oferit gratuit vizitatorilorpentru a face arta mai amicală pentru cei supra-stimulați sau pur și simplu stresați cronic.

Ce găsești în săculețul albastru? Căști anti-zgomot (pentru tăcere, când lumea urlă), ochelari fumurii (pentru culori blânde când lumina pare un blitz permanent), mini-jucării anti-stres (pentru mâini care caută siguranță), plus două fișe vizuale – una amintește politic, dar zen, regulile muzeului, cealaltă pentru a cere ce ai nevoie fără să te blochezi: apă, ieșire sau o pauză de respirație.

Testarea merge până-n septembrie, cu plan de perfecționări și extindere și la fratele mai mic al acestui muzeu, Orangerie.  

Dincolo de orice marketing de incluziune, poate ceea ce face cu adevărat revoluționară inițiativa Muzeului d'Orsay este această recunoaștere că nu toți simțim arta la fel. 

Iar a avea grijă de vizitatorii fragili este chiar dovada cea mai frumoasă de civilizație – să lași pe toți să se bucure de frumusețe, chiar și când ea, paradoxal, doare.

Copiați, lipiți, intrați în panică – De ce tot picăm în capcana spamului pe Facebook?

A început să circule o altă porcărie pe Facebook. Am analizat-o. ( mirările mele, cu galben.

 

Și, mă întreb: în 2025, după atâtea scandaluri, explicații, scandaluri de la Cambridge Analytica până la Netflix cu documentare, cum se face că mai circulă povesti ca aceasta, cu acest copy-paste agramat și panicard, de parcă tocmai au anunțat că trebuie să predai cheia de la casă la primărie? De ce încă picăm în capcana asta?

 

Poate nostalgia pentru era Ceaușescu n-are legătură cu salariile, ci cu faptul că nu aveam Facebook și nu circulau prostii de-astea, iar singura panică era rația la ulei.

 

(de două zile râd de televizorul ăla învinețit.)

 

 

Cum să recunoști un sat autentic italian: numără Apettele, nu turiștii

 Când îți petreci zilele în mai multe sătuce toscane de pe lista  I Borghi più belli d’Italia (cele mai frumoase sate italiene), te aștepți la peisaje de poveste, vinuri, ulei de măsline, mâncare bună de tot. Și iar mâncare.

Nimeni nu mi-a zis până acum de invazia

Vishnu la spa: ce ne învață o statuie celebră la Paris despre relaxare

 

   La Muzeul Guimet din Paris, am dat nas în nas cu Vishnu, vedeta bronzată (la propriu) a Mébonului Occidental. 

L-am invidiat instant: numai la el poți vedea relaxare totală, pe față și, mai ales, pe tot corpul întins artistic pe aproape șase metri. Cine altul are scutire eternă de la hai, fă și tu ceva util cu viața ta! ?

Să nu credeți că bronzul lui Vishnu e din acela lăsat la soare – nu, povestea e cât o telenovelă cu happy-end muzeal, cu suspans și

Dress code cu preaviz: de ce nu (mai) poți intra în șlapi la Scala din Milano

 Rochia ca de prințesă, ciorapii impecabili, albi, pantofii din lac roșu care scârțâiau la fiecare pas – era o simfonie numai îmbrăcatul pentru mers la teatru sau la concert.

Nu în uniformă, nici în treningul cu genunchii lărgiți și nici în hainele de toată ziua – era totul altfel, cu o emoție care începea mult timp înainte să se ridice cortina.

Azi lucrurile s-au inversat cu grație penibilă: am văzut

2 euro la Fontana di Trevi

Nu-mi amintesc când a devenit Fontana di Trevi nu doar locul unde-ți arunci dorințele peste umăr  ci și locul unde trebuie să-ți calculezi bugetul de dorințe pe minut.

Din septembrie, dacă nu ești rezident, hop, doi euro la casierie și, cu puțin noroc, primești și un slot de 30 de minute printre 399 de alte selfie-uri eterne

Autoritățile (efemere) romane  au decis că pentru a nu te sufoca în marea- record de turiști (peste 5 milioane de oameni în șase luni, adică fix cât două armate globale de influenceri), oamenii vor plăti ca să vadă de aproape făntâna. Ca la parcul de distracții: plătești, intri, faci click, ieși înainte să scoți a doua dorință din portofel.

Nu-i mult, și să vedeți cât va aduna Primăria Romei!

Ați fost? Ați aruncat un bănuț? Ați prins-o renovată?

Eu: da, da*, da. 

(*Îmi dorisem să mă mai întorc la Roma, căci nu apucasem să văd tot. )