ai condei...

mi-am auzit cuvintele astea direct sau indirect de la sefi si imi venea sa ma caut repede in geanta dupa minunatul instrument de scris. Nu mai recurg la penita, din nefericire, dar zau daca as putea infrunta viteza de veac XXI cu vreun condei portaret fara sfarsit, alimentandu-se insusi cu cerneala. Pe ultimul l-am primit cadou de la tata (fusese al lui si nu-l folosea tot timpul) cand am intrat la facultate. Era de mare pret, pentru lumea noastra: chinezesc, cu penita fina, din aur ( vorba vine?)

Semana cu primul, dar nu cu celelalte care mi s-au perindat prin penare, si zau daca nu te indemna la o caligrafie exemplara ( asa cum n-am avut niciodata, iar acum, ca scriu extrem de mult, cantand la pianul D**L, va dati seama ce-mi iese din mana).

Apoi au venit un Herlitz cu maimutareli, ca pentru orice copil de dupa anii '90, iubitul si distinsul Caran D'ache si miliarde de pixuri ceramice si carioci subtiri (nu stiu cum sa le denumesc, sa le puteti vizualiza si voi).

La ce cadou am primit, insa, de la numita Zaza, cand mi-au trecut 30 de randunici in viteza pe langa cap, e timpul sa-mi caut o pana, un recipient pentru cenusa si un suport de sugativa cum numai in pod la bunica mai este...

ca sa trec la un jurnal intim, in loc de electro blogul asta...sau sa scriu scrisori, de ce nu?

Diana Krall- Love letters

Sau, totusi, sa ma bucur de inventia lui Petrache? Se nastea intr-o zi de 10 ianuarie, negresit mai geroasa ca cea de azi, dar zau daca exista stilou ca sa poata marca trecerea lui prin istoria noastra. Pentru ca ne-a dat nu doar tocul indelung pomenit mai sus, ci si ideea de tricolor ( imprumutata, ce-i drept de la fratii mai cocosi si mai galici)

in fotografia chopartzita de aici, unul dintre cele mai scumpe stilouri din lume, de o valoare de care Petrache si fartatzii lui Tudor s-ar mira si acum, dac-ar mai trai.