Adică o să credeţi că treaba ei e să se uite cât e ziulica de lungă la televizor şi apoi să scrie la ziar, nu?
Da, treaba ei e să fie ochi şi urechi la orice mişcă pe lumea asta. Şi să mă facă pe mine să râd. Ei bine, şi pe alţii, se pricepe!
Ladies şi, mai ales, gentlemen (am uitat să precizez că este ueber frumuşică) despre Luiza Lupu vorbesc.
Stimata doamna Tatu, care va admir si va respect "pe oriunde va duceti, pe oriunde va-ntoarceti" (cum zic copiii mei de dupa bloc), as dori sa va asigur de inalta stima si pretuire a asociatiei noastre de locatari care va da mai tare cand va vede la televizor, fapt din care eu am dedus ca va iubeste sincer, ceea ce si eu inteleg de ce, doamna Tatu. Stim cu totii ca bataia e rupta din rai. Iar daca acest rai se-ntampla (se-ntampla, zic) sa fie Uniunea-Ieuropeana, aceasta mare familie din care, iata, si noi facem acum parte cu acte-n regula, ei bine, lucrurile sunt cu mult mai benefice decat daca ne-am bate noi intre noi. E clar pentru toata lumea ca suntem cu totii fericiti de noul nostru statut de ieuropeni, calitate in care suntem dispusi chiar sa mancam si papara. Papara pe care, iata, din dragoste, o putem incasa, daca nu suntem cuminti si nu mancam tot ce ne da Ieuropa, care ieste o Ieuropa din ce in ce mai complecta (sic!), doamna Tatu.



:)))) cu mare incintare cetesc invataturile monikei catre ielevii netului
RăspundețiȘtergerevaaaaaaaaaaai *monica rosise rau de tot*..eu voiam doar sa ma laud ca eu ma stiu cu Luizaaaaaaaaaaaa..care mi se pare ueber cool...
RăspundețiȘtergereda, da, am citit si postul Luizei, realmente f. misto! :))
RăspundețiȘtergerehi hi, ma bucur ca iti place! e simpatica!
RăspundețiȘtergere