sinistroLeapşa

Mă întreabă Meri ce-o să scrie pe piatra mea de mormânt. N-o să scrie nimic. Dar nu pentru că nu mă vor iubi copii şi cine m-o mai jeli.

Să vă spun: peste ani buni de acum înainte, sufletul meu o să considere că trebuie să se care într-un alt trup. Când o să spuna adio şi n-am cuvinte, mă vor înmormânta în ceruri. Mă vor înveli într-un giulgiu alb şi mă vor ţine în căsuţa aia mica de pe Acoperişul Lumii şapte zile. Lama o să-mi incanteze la căpătâi sutre, să obţină iertarea pentru păcatele pe care le voi fi comis de-a lungul vieţii. La uşă o să atârne o un borcan roşu cu tsampa amestecat cu sânge şi ornat cu khada albă. Prietenii or să mă plângă, şi după şase zile or să aducă vase cu vin. În ziua plecării, un maestru de ceremonii, prietenii şi lama mă vor duce în acel loc. Pentru unii ar putea fi o privelişte urâtă. Pentru mine nu. Maestrul va deschide giulgiul şi va chema vulturii să mă devoreze. O înmormântare cum o să am eu e cu atât mai bună cu cât nu va rămâne după ea decât craniul. Va însemna că cel care a plecat e o persoană pură. Pentru că vulturii vor duce spiritul spre Rai. Dacă nu, mă duc în iad. Dacă rămân, totuşi, bună, sufletul renaşte în ceva mai pur. Pentru Nirvana nu garantez.