V-am povestit despre bunica mea, da? Stăteau cărţile teancuri, lângă patul ei.
La ea am văzut prima dată veioză din aceea care se prinde de carte. Pe bunicul îl durea cam mult viciul ei: să vrei şi tu să dormi şi Irma, lângă tine, să citească până la 2-3 sau de câte ori avea insomnie nu e deloc o plăcere.
Am uitat să vă spun, poate: limba română nu e limba ei maternă, dar a citit enorm în limba noastră.
Râdeam când găseam printre cărţile ei Balzac. Am râs când îmi povestea, zău dacă mai ţin minte ce citea, cum, pentru că autorul era chinez, personajele se numeau cum se numeau, şi problema ei era că nu mai ţine minte cine ce era, bărbat sau femeie. Şi zău dacă nu avea dreptate!
Şi am mai uitat să vă spun ceva. Pentru că s-a născut din sarcină gemelară, avea sănătatea mai fragilă. Şi nu vedea cu un ochi. Dar tot a citit până la 80 de ani. Acum nu mai poate. Deocamdată. Cataracta nu iartă. Dar din toamnă, bunica citeşte iar!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc pentru comentariu. Cu siguranță nu e violent și nici măcar un nenorocit de spam. Vă răspund imediat ce pot!