Dragă Cătă,
Eşti bine, da? am uitat să te sun de ziua ta, că de venit la petrecere nici n- are cum să fie vorba...
Depărtarea asta..Ce schimbat eşti!
Ţi-a mai căzut părul, nu mai ai aerul ăla dulce, dar nici opt ani, ca atunci când te-am văzut prima dată. Ai intrat în clasă la noi de mână cu Tovarăşu', eram într-a doua, veneai de la nu ştiu ce şcoală, iar părinţii tăi lucrau în Algeria. Deci aveai toate şansele să ne câştigi cu poveşti frumoase, că gumă nu ţin minte să fi primit de la tine. Capac la toate, ai nimerit tocmai la profa mea de pian, aveai oră după mine aşa că, în timp ce-mi împachetam notele în punga aia cu desene cu partituri primită din Germania şi lipită cu scoci pe dedesubt de atâtea ori de mama, ca să mă pot lăuda cu ea, mai ascultam şi cum cânţi. Iar n-ai exersat! Nu prea studiai, spre mâhnirea mamei tale, o pianistă atât de bună, dar prea departe ca să te aibă sub ochi.Probabil de aceea ai plătit din greu, pentru că ai primit pentru recital Grieg, or ce pedeapsă mai greoaie decât nordicul ăla rece şi în compoziţii puteai încasa? În liceu stăteai deja în faţa mea, lucru mai mult decât OK, că puteam să-mi scot şi eu mâncarea, în ora de mate. Mai ţii minte petrecerile de ziua ta? În primul rând că erau interesante pentru că tu stăteai la casă.Apoi pentru că erau, nah, vara! Şi, cel mai tare, că părinţii tăi se cărau de acasă. Mai ştii cel mai original buchet de flori pe care EU ţi l-am dat? Mă bucur că l-ai pus în vază, ce altceva poţi face cu o frumoasă inflorescenţă de conopidă? Dar când s-a luat lumina, înainte de miezul nopţii? Sau când ne-am pus cu toţii, câţi am încăput pe canapea şi ne-am uitat la film cu Lorenzo Lamas, căutând actul artistic şi pretinzînd că suntem noi rataţi că nu vedem evidenţa? Sau când am ajuns să împuşcăm sticle, Domnule C. ne iertaţi că v-am umblat în rastel, dar nu vă supăraţi prea tare: gândiţi-vă că după sticlele acelea ar fi urmat vulpile şi nutriile din cuşti. Aţi scăpat ieftin, părerea mea. Dar am fi acoperit noi paguba. Liceeni, liceeni, dar cu salariu. Eram figuranţi la teatru. Cătă, mai ţii minte când am plecat în turneu la Bucureşti şi am dormit în aceeaşi cuşetă şi te-am trezit speriată de ce-am văzut în faţa ochilor, în toiul nopţii, tu cu perna pusă pe geamul deschis, cu buclele fluturând în bătaia vântului? Sau când, în prag de bacalaureat eu te acopeream la maică- ta că învăţăm şi tu erai la Nico, să faceţi cartofi prăjiţi? Păi pentru porcărelele alea am minţit eu? Dar când, în vacanţa aia, am lucrat amândoi la radio? Sau că până acum doi ani eram colegi în altă parte?
Şi acum, ai dispărut! Unde eşti?
