sincronicitati

Barcelona, Umbra vantului, Catalunya şi Târgul de carte de la Frankfurt, într-o singură poveste.
Pe toate le-am încercat, dar nu mă gândeam că se pot întâlni decât în capul meu!
Când organizatorii Târgului de carte de la Frankfurt au făcut (marele, aş spune eu) pas de a invita Catalonia să aibă un stand separat, la toamnă, nu s-au gândit prea mult cum pică invitaţia, chiar şi acum, în 2007. Catalonia a ales scriitorii cu care vrea să defileze la toamnă, dar toţi dintre ei publică doar în catalană. Imaginaţi-vă tunete şi fulgere, la Madrid şi compromisul rapid făcut la Barcelona: OK, îi vom lua cu noi şi pe autorii care se exprimă în limba ţării-mumă, deşi noi, să fim serioşi, suntem o naţiune separată. Doar că autorii respectivi boicotează povestea. Printre ei şi Carlos Ruiz-Zafón*. Povestea i se pare prea politizată, dar uită (tocmai el?) cine şi când s-a pornit pe catalani şi basci.
N-ai cum să nu-ţi dai seama de ce ţin catalanii spatele mai drept, ca să nu spun nasul pe sus, dacă petreci nişte timp în Barcelona şi, apoi, mult mai la sud/vest.
Asta nu are de a face, însă, cu literatura.
_____
* Carlos Ruiz-Zafón e un publicitar convertit la literatură (sau invers şi apoi înapoi?) a scris şi Umbra vântului, tradusă în mai multe ţări. La noi a apărut la Polirom, în traducerea lui Dragoş Cojocaru, care a avut de lucru, nu glumă, bănuiesc, ca sp fie la nivelul jocurilor de cuvinte ale lui Zafón. O poveste pe care o citeşti cu sufletul la gură, de la prima până la ultima pagină. Site-ul cărţii, aici.