" ― Tu eşti mare, Dănuţ?
― Da, mamă.
― N-ai vrea tu să rămîi aşa cum eşti: mititel?
― Nu!
― ...împreună cu mama.
― Daa.
― Dacă nu se poate, Dănuţ!... Hai să-ţi dea mama ceva bun.
― Din şifonieră?
― Din şifonieră, zîmbi doamna Deleanu în faţa şifonierei de mahon a
mamei şi-a bunicei ei.
...Parfumul dătător de nostalgii al şifonierelor copilăriei din ietacul somnului şi al răsfăţului! Parfum care se duce cu trecutul... Parfum pe care-l regăseşti ― trecînd grăbit de viaţă pe o veche uliţă cu zarzări înfloriţi... Te ţine-n drum ciudata adiere, venind cu-a primăverii printr-o fereastră necunoscută la care poate să răsară un chip de fată tînără...
― Da, mamă.
― N-ai vrea tu să rămîi aşa cum eşti: mititel?
― Nu!
― ...împreună cu mama.
― Daa.
― Dacă nu se poate, Dănuţ!... Hai să-ţi dea mama ceva bun.
― Din şifonieră?
― Din şifonieră, zîmbi doamna Deleanu în faţa şifonierei de mahon a
mamei şi-a bunicei ei.
...Parfumul dătător de nostalgii al şifonierelor copilăriei din ietacul somnului şi al răsfăţului! Parfum care se duce cu trecutul... Parfum pe care-l regăseşti ― trecînd grăbit de viaţă pe o veche uliţă cu zarzări înfloriţi... Te ţine-n drum ciudata adiere, venind cu-a primăverii printr-o fereastră necunoscută la care poate să răsară un chip de fată tînără...
― din casă? ori din trecut? ― turburător.
Parfumul de livănţică şi sulfină strînse în săculeţe colorate, care atîrnă de rafturi ca nişte delicaţi desagi ai amintirilor... Miros de iarbămare, de colonie şi de parfumuri cu nume pe veci uitate, ca ale fericirii...
Grămezile albiturilor, zîmbitor de albe-n umbra violetă a rafturilor...
...Şi zăngănitul argintiu al cheilor, şi scîrţîitul muzical al şifonierelor deschise de o mînă albă, cînd în oglinda lor răsare ― o clipă numai ― un ietac şi un copil cu buze umede şi ochi duioşi fiindcă în şifonieră e şocolată...
― Mamă, cîte am voie să iau? întrebă Dănuţ, ronţăind o tabletă
rotundă de şocolată "Marquis", mîncînd din ochi cutia rămasă în mîna
lui.
― Ia-ţi-le pe toate... să ai şi tu la tine în odaie.
― Adevărat?
― Adevărat.
Dănuţ închise cutia după oarecare dibuire cu capacul: era emoţionat.
― Şi-acum hai să te parfumeze mama.
Dănuţ plecă capul ca pentru încoronare. Dopul de sticlă, umezit,
şerpui printre bucle, pe după urechi, pe tîmple, lăsînd o adiere de luncă
jilavă şi de bomboane acre."
Parfumul de livănţică şi sulfină strînse în săculeţe colorate, care atîrnă de rafturi ca nişte delicaţi desagi ai amintirilor... Miros de iarbămare, de colonie şi de parfumuri cu nume pe veci uitate, ca ale fericirii...
Grămezile albiturilor, zîmbitor de albe-n umbra violetă a rafturilor...
...Şi zăngănitul argintiu al cheilor, şi scîrţîitul muzical al şifonierelor deschise de o mînă albă, cînd în oglinda lor răsare ― o clipă numai ― un ietac şi un copil cu buze umede şi ochi duioşi fiindcă în şifonieră e şocolată...
― Mamă, cîte am voie să iau? întrebă Dănuţ, ronţăind o tabletă
rotundă de şocolată "Marquis", mîncînd din ochi cutia rămasă în mîna
lui.
― Ia-ţi-le pe toate... să ai şi tu la tine în odaie.
― Adevărat?
― Adevărat.
Dănuţ închise cutia după oarecare dibuire cu capacul: era emoţionat.
― Şi-acum hai să te parfumeze mama.
Dănuţ plecă capul ca pentru încoronare. Dopul de sticlă, umezit,
şerpui printre bucle, pe după urechi, pe tîmple, lăsînd o adiere de luncă
jilavă şi de bomboane acre."
" Erau şi surprize în cufărul lui Dănuţ. Cîte un napoleon de aur în buzunarul fiecărei hăinuţe; o puşculiţă de argint, căptuşită cu catifea violetă, plină, fireşte, cu bani de argint; o cutie cu bomboane englezeşti; pachete de şocolată "Velma Suchard"; o cutie cu tablete "Marquis"; săculeţe cu livănţică; un saşeu parfumat pentru batiste... O bună parte din sufletul şifonierei pleca la internat în cufărul lui Dănuţ, fără să ştie
el."
Aţi ghicit, nu?
"...Cît costa o Eugenie?
RăspundețiȘtergere...0,75!?
...Exista ceva mai ieftin decît o Eugenie?
...Sîngeretele? Ăla era la 1,25 suta...
...Cînd am întîlnit-o prima oară?
...Eram parcă într-o baracă de şantier, în epoca de fier-beton şi, printre pereţii de scîndură, auzeam o voce de femeie voioasă, îndemnînd pe cineva: „Mai ia şi o Eugenie, că n-ai să te saturi cu o mentosană!“.
...Cred că am gustat-o prima oară în gară la Predeal, la bufet, vrînd ceva uşor şi dulce după nişte cîrnăciori grei.
...Necunoscută la vremea burgheză a halviţei de la poarta şcolii, Eugenia ţinea loc, în construcţia socialistă, de cataif, de ecler, de cremşnit, era dulcele poate cel mai ieftin, oricum cel mai finuţ, în pofida durităţii sale biscuitice,
o duritate acceptată pentru crema de cacao,
o tărie care o extrăgea din categoria banalităţilor de „dropsuri bune şi jeleuri“ şi o plasa printre fursecurile proprii noii orînduiri, fiind cu adevărat
CEL MAI NOU ŞI ORIGINAL PRODUS AL INDUSTRIEI NOASTRE ALIMENTARE
(cum scria pe un panou al unui raion de zaharoase de pe Bd. Hristo Botev, acolo unde, peste cîţiva ani, în altă etapă, aveam să citesc: „Consumaţi ştrudel cu mere / Dă avînt şi dă putere!“.
Deloc ipocrită, deloc lipicioasă, melocremoasă sau leneşă, Eugenia nu şantaja că s-ar topi în gură, dar nici nu-ţi rămînea pe degete, antipatică; substantiv comun, cu literă mică, avea singular: „Ia o eugenie de la mine!“ şi plural: „Mi-am cumpărat la prînz 4 eugenii şi zău că m-am săturat!“.
De fapt, nu era săţietoare, dar – autentică, sinceră în mediocritatea nivelului ei de trai şi de gust – nici nu pretindea că ar fi, nu se dădea mare şi importantă, nu indispunea.
Ea năştea o nesilită solidaritate în minorele simpatii generale – CINE REFUZA O EUGENIE?
O accepta casieriţa de la Alimentara care-ţi „ţinea“ o sticlă de oţet şi o „brînză de veci“...
O îngăduia vînzătoarea de la şunca-fără-grăsime...
Farmacista care „avea grijă“ cînd veneau şerveţelele alea higienice. ...Dactilografa care-ţi bătea, repede, cele două rînduri „cu Congresul al nouălea“, adăugate la cererea imperioasă a secretariatului, că altfel „chestia ta cu belota şi rebelota nu trece“.
Nimănui dintre cei corupţi cu o Eugenie nu-i trecea prin minte ipocrizia lui „vai, da’ nu trebuia!...“ Trebuia, era un fleac printre fleacurile alea esenţiale, era o atenţie. Se cerea măcar asta, o atenţie, la nivelul Alimentarei, al „Bumbăcelului“, al farmaciei 425, al „capului limpede“, noaptea, pe la două, cînd nu mai era nimic la bufet şi curiera trebuia să fugă în tipografie cu ultima albă, întîrziată la „controlul presei“; nu cunosc curieră care să fi refuzat o eugenie la două de noapte.
...Eugenia avea statut de mărţişor, era un „mic gest“, o fază de sentiment mazilian între duioşie şi sarcasm, o minimă inocenţă la mica milă şi interzisa mită a zilei.
...Am voie să spun că, în felul ei, era mai inteligentă decît chewing-gum-ul de azi?
Toate aceste gînduri mi-au alergat febrile prin minte, devorînd o anchetă din Télérama (14.03.07) intitulată fascinant: „Trebuie intelectualul european să renunţe la melancolie?“. Da, răspundeau răspicat cîteva somităţi pe care le ascult de ani de zile cu creionul în mînă. Bronislaw Geremek – unul din eroii preferaţi ai mitologiei mele extrem-centriste – susţinea că „melancolia, fără îndoială, îmbogăţeşte viaţa culturală a individului, dar îl paralizează politic“. Slavoj Zizek o demasca şi mai dur ca pe „una dintre cele mai confortabile atitudini pentru a refuza să regîndeşti şi să înţelegi lumea de azi“. Wolf Lepenies „al nostru“, al Dilemei vechi, m-a supus presiunii maxime: „Principala noastră dificultate este aceea de a-i convinge pe studenţii din Sofia şi Bucureşti – atunci cînd ei ne propun cercetări privitoare la Derrida, la postmodernism sau la Heidegger – să lucreze pe subiecte «locale». Le spunem: vorbiţi-ne despre voi, asta ne interesează!“. L-am ascultat, cu voios irespect, conştient că sînt incorect şi frivol. Subiectul meu local este une recherche trecută nu prin Derrida sau Heidegger, ci prin Popa Nan, Casa Scînteii şi Brel: „Eugenia c’est ma madeleine, c’est mon Europe à moi“. Poate un intelectual european să renunţe la ironia sa? La humorul său? Nevermore – spuse corbul – nevermore."
Stiti cine e, nu?
noroc cu Telerama, ca era sa spun ca e textierul...
RăspundețiȘtergereCosasul Sasa cand coseste
Cat sase sasi sasul coseste!
m-as fi mirat sa nu cosesti... :)
RăspundețiȘtergere