am visat!

S-a întâmplat înainte de mesajul moscovitului...doar că, a doua zi, mie nu-mi venea să cerşesc răspunsuri...A fost doar un vis! Dar de ce mi se întâmplă mie, care vă ţin teorii că nu e bine să visezi, că problemele se rezolvă ziua, iar noaptea se doarme?

Se făcea că era întuneric şi o droaie de prietene mă târâseră în obişnuitul tur al cluburilor, iar în B52 m-am pierdut de ele. În loc să ajung la toaletă, am urcat nişte trepte şi am ajuns într-un beci....Ardeau nişte făclii acolo iar pe pereţi erau rafturi întregi cu cărţi, tot ce am eu acasă, pe pereţi întregi, doar că în engleză şi în italiană. Şi mă apucasem să citesc să văd dacă nu cumva traducătorii lor sunt mai buni decât ai noştri... eram grăbită rău să fac descoperirea şi, cum citeam, am văzut un pian, era nou-nouţ, strălucea enervant şi pe el era un teanc de partituri legat cu o gumă din aia albastră, de pus celofanul pe borcane. M-am speriat că trebuie să cânt şi nu mai ţin minte nimic [..aici nu-mi mai amintesc...] obosisem, apoi, m-am aşezat pe o ladă, ciudat era că era un beci lună de curat şi nu mirosea deloc a mucegai, citeam în continuare şi nu mă puteam ridica să plec, de teamă că mă pierd...S-au auzit, apoi, paşi şi brusc încăperea s-a transformat într-o pivniţă nenorocită, dar cu spaliere de sport pe pereţi. Venise el, îl ştiam, şi l-am rugat să mă ducă afară şi a zis că sigur că da dar nu schiţa niciun gest. Părea că mai aşteaptă lume şi mi-am imaginat că toată lumea care se pierde în drumul spre toaletă, în clubul ăsta, ajunge în labirintul subteran pentru care trebuie să mai şi urci nişte trepte...Şi dacă am stat minute în şir şi zgomotele se îndepărtau în loc să se apropie, s-a aplecat lângă mine, să-şi lege şiretul, i-am sniffuit gâtul şi m-am trezit.