sa clatim clatitele

Întrucât veneau la rând în epopeea bucătăriei, astăzi vom discuta despre clătite.

În afara lui Costin, care aşa cum rezultă din exclamaţiile colegelor sale care au gustat, e (până s-o înfuria gogoaşa, nu mai mult!) un paşă al clătitelor (click să hipersalivaţi!)şi al altor câtorva juni într- ale bucătăriei care nu consideră clătita un desert ci un fel principal de gătit, pe cât se poate, noaptea, dimineaţa şi nicidecum la prânz, în ţara noastră dragă, multă lume crede că cel mai elegant desert cu putinţă e clătita. La masa de duminică, după supa din vegeta şi pulpele de pui la cuptor cu cartofi prăjiţi şi ketchup, nişte clătite cu Nutella ornate cu frişcă la tub şi cu bombonele colorate de la supermarket pică numai bine! Cu nişte Fanta alături, ditamai sticla pe muşamaua albă dantelată, de duminică, precum ziceam. Sau la restaurant: desert: papanaşi,clătite, sticksuri (ele urmează, apropo!)

Google ne dă peste 200 de mii de răspunsuri, la căutarea clătite.

Al doilea e de pe askmen. Mda, lângă daily sex, bărbat vs. femeie şi body-building, stă platouaşul din dreapta, ornat cu graţie de mâna musculoasă şi păroasă a cititorului askmen.

Reţeta de acolo, mă iertaţi, e proastă. Zice că să pui zahăr vanilat în compoziţie. Probabil că puneţi şi teflon în aluat, pentru că altfel nu pricep cum de nu se lipeşte minunea de tigaie. Mda, toată lumea dă reţete dar nimeni nu te învaţă cum să faci să nu scoţi zdrenţe din tigaie ci foi intacte numai bune de adăpostit ce ţi-o veni în cap, în ele.
Cu toate acestea, trebuie să admitem că cel mai bun mod de distracţie e făcutul clătitelor şi că, în general, bărbaţii ştiu să o facă cel mai bine. Deh, de mici se jucau cu mâncarea. Poftim exemplu: clătite făcute pe un proiector de 500 W. Sugerez lanterna, totuşi, pentru viitorul experiment.

Să nu fiu ipocrită: am mâncat şi eu, până acum vreo 5 ani, clătite de tot felul, umplute cu te miri ce şi acoperite cu o mie de sosuri. Cele mai cele clătite, însă, le-am ras după ce, cu colegul Alex, la 1i+ Târgu Mureş, am organizat un mare concurs, cine aduce cele mai frumoase clătite la radio. Habar nu am ce premiu îi aştepta pe oameni. N-a venit nimeni:) În schimb, o ascultătoare ne-a chemat la ea la masa. Duminică era. Ne-am făcut cruce şi ne-am dus la necunoscuta acasă, am mâncat o ciorbă de legume cu parmezan deasupra, în rest nu mai ţin minte, că sunt zece ani de atunci, după care am ajuns acasă. Pe o tavă argintată, într-un sos galben pal, din lămâie, stăteau clătite şerpuinde, ornate fin cu solzi, de păreau peşti înotând. Umplutura era în ton cu sosul, desenul şi pofta mea de atunci. Pe mama o ştiţi, deja, de ce e în stare, aşa că nu aveţi de ce să vă miraţi.