introducing...

Tanti, bine ai venit

La noi totu-i pregătit

Să constaţi clar şi uşor

C-avem nevoie de ajutor.

Puştiul îşi termină, la fel de emotiv ca la început, poezioara, iar părinţii săi, de la care izvorau, de fapt, adevăratele emoţii, o poftiră pe doamna... Coca să-i fi fost numele în casă. Totul era aranjat din timp: geamurile făcute lună, mobilele lustruite, aspirat şi înainte şi după ultima mişcare în casă, parcă, un tată bucuros că a fost de ajutor şi a golit cratiţa aceea murdară din frigider, un urlet de la soţioara lui: era crema de zahăr ars! O doamnă în taior, în inspecţie, cu o sprânceană ridicată a reproş la orice mict defect pe care îl anunţau, din păcate, chiar părinţii cu mici scuze şi un verdict: NU. Căzut, evident, ca un trăsnt. Hooo, că nu vă spusei despre ce e vorba. Se căuta bonă micuţului. Acţiunea se petrece înainte de 1989, femeia curtată de vajnica familie servise doar pe la case de prim-secretari şi era într-adevăr o achiziţie. Istorioară citită într-unul din volumaşele acelea din seria Cartea în vacanţă.

La care mi-a fost gândul când am citit şi recitit o istorioară similară.

Cum aseară am mai vizualizat şi hohotit o tură pe tema aventurii prin care poate trece o familie care caută un ajutor în casă, la bucătărie, pe lângă copil, căţel sau maşină, domnilor şi iar domnilor, I introduce you Dono and his Menaj a trois!

Vizualizaţi, vă rog!