Tata îmi dăruieşte în fiecare an unul. Alea sunt cele mai preţioase, ce doriţi?
Lucruri fine şi alte giuvaericale cu şnur am primit din o mie şi una de alte părţi, iar în clasele primare nu era zi mai faină decât 1 martie în care umblam cu toată prada zilei la piept, mândre şi gata să numărăm pe furiş cealaltă fată câte are.
Pentru ca o întreagă lună să port apoi ce mi-a plăcut mai mult dintre daruri (lângă cel de la tata, evident).
Am fost cea mai cea în clasa a doua, când mama mi-a pus mămăruţa primită de la am uitat cine la micuţul meu ceas Ceaika.
Mai erau frumoase cele făcute de Rareş, că nu e creator de modă ăla care în copilărie nu a făcut mărţişoare pentru colege, decret-lege!
Cocoşel de sticlă brună, de la Bogdan Brutaru, în grupa mică, elefănţel cu broderie fină de la tata pentru mama, trifoi cu patru foi, hornari din mărgele negre, flori kitsch primite de mama de la colegi fără de imaginaţie, un puf alb cu ochi, care nu ştiu ce era, lucruşoare cu şnur de care să se lovească razele soarelui până ce s-o convinge musiu că a venit primăvara şi trebuie să lumineze mai abitir pământul.
Dacă ar fi aici, semnificativul mi-ar dărui un mărţişor mie în sută, pentru că nu e român, să aibă greţuri cu tradiţia românească, cum văd că e normal la vârsta mea! (Silvia Dumitrescu).
Haida, daţi mărţişoare la fete, băieţi, fiţi cool! Fetelor, purtaţi-le, că e şi ceva sentiment împletit în şnuruleţul acela!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc pentru comentariu. Cu siguranță nu e violent și nici măcar un nenorocit de spam. Vă răspund imediat ce pot!