ca n-am parte de nimic bun pe lumea asta, vai si iar vai

La carr*four, la orhideea, de dimineaţă, nu doar că nu erau lămâi ci şi locul unde ar sta de obicei galbenele acrişoare era ocupat! Credeţi că au renunţat? S-a dus moda lămâilor? S-au supărat distribuitorii, importatorii, ambalatorii şi cultivatorii pe noi ăştia, care ne acrim existenţa storcoşind bietele fructe? E cererea mai mare în altă parte? Ne-am acrit suficient? Limete erau, nu contest, am luat din lipsă de altceva şi de lene, că doar nu era să cutreier oraşul după ultimele lămâi care au mai rămas.

 Traficanţii şi-au diversificat oferta, la ei mai poţi găsi, deocamdată, lămâi cu coaja subţire şi din cele cu coaja groasă. Or să se termine mai întâi primele, dar, de nevoie, dependenţii vor cumpăra şi din cele cu palton. Da, cum era ultima lămâie care şi-a dus veacul, înjumătăţită, în frigiderul meu. Dar a fost o surpriză întâlnirea cu ea că, deşi avea coaja groasă, doamna era plină de zeamă! O fi fost un adio pe care nu am ştiut să-l apreciez.  

Noi, lămâile, vrem să vă spunem că lucrurile nu stau chiar aşa, doar că voi nu ştiţi să ne apreciaţi. Vă lăsăm, dar, acrilor!

Şi eu, care tocmai mă amorezasem de un lămâi, în Toscana. Miroseau aşa de frumos florile, era prima oară,doar, când simţeam. Un alt adio, dar desigur;)

Poza e de la fericiţii ăştia. Că ei au, nu ca mine.