M-am născut şi m-au crescut la Târgu-Mureş unde- printre alte activităţi cu care mi-a fost ocupat timpul liber m-am îndeletnicit cu ascultatul radioului. Activ (adica dădeam eu pe BBC World, că era topul, luni seara) sau pasiv, cum se întâmpla când radioul era pornit de mama pe postul local, în timp ce eu mâncam. Nu era la modul mănânc şi plâng, deşi ar fi putut fi, pentru că la Radio Târgu- Mureş, indiferent de secţie, la secţiunea dedicaţii muzicale erau în joc vreo trei- patru melodii doar.
Cea mai enervantă e/era cea de mai jos, care era comandată zilnic, iar mesajele care o însoţeau, cât puteam eu pricepe, erau la fel de poetice.
No, povestea îi cu fata împăratului. Şi e legată de somn. Care mă ia uite acum, aşa că nu mai zăbovesc. Arma fonică:
Cea mai enervantă e/era cea de mai jos, care era comandată zilnic, iar mesajele care o însoţeau, cât puteam eu pricepe, erau la fel de poetice.
No, povestea îi cu fata împăratului. Şi e legată de somn. Care mă ia uite acum, aşa că nu mai zăbovesc. Arma fonică:
Homonyik Sándor - Álmodj királylány
presupun ca intelegeai textul :)
RăspundețiȘtergere