zapping in bazin(post pe care admit ca l-am scris fara cap si fara coada)

pentru că merit, pentru că-mi place şi, mai rău, pentru că am nevoie, de două zile îmi mişc bătrânele-mi oase către un loc legendar pentru locuitorii târgului meu natal. 

Noi, între ăi de generaţia mea, îi spunem Saint George City. Nu-l cheamă aşa, fiţi serioşi că doar nu sunt de prin Utah cu tată care să aibă mai multe neveste: e doar satul vecin, Sângeorgiu de Mureş, unde apa sărata şi-a făcut loc mai întâi într-un
bazin răpănos din lemn (probabil după deluviu, în care, alături de cei scufundaţi pentru a scăpa de naiba ştie ce boli scrise pe-o listă tot atunci, îşi duceau traiul, veseli nevoie mare, cohorte, ciurde, cirezi de viermişori roşiatici ca apa în care se dizolva încet şi constant lemnul ce căptuşea groapa cea mare. 

 

Măricică, nu imensă, dar am precizat ca să mă asigur că nu vă ia fandacsia imaginîndu-vă că într-însul ar fi intrat zeci de oameni laolaltă, să se atingă mai mereu, în incursiunea lor plutitoare de la un perete la celălalt. 

 

Lungă şi întortocheată explicaţie, carele aţi mai rămas pe pagina aceasta ia mai zăboviţi să aflaţi unde vream să ajung. 

 

No, deci aici mergeam eu cu pretenarele din liceu şi de după, ba la nudişti ba pe scândurile alea oribile, la soare, ba în apa cu pricina printre ale cărei proprietăţi o mai subliniez o dată pe aia că apa sărată te ţine la suprafaţă şi nu conjugi prea multe eforturi să te mişti de colo colo. 

 

Cum în ultimii ani nu mi-am mai expus tegumentul la soare ba din principiu, ba pentru că doftorii recomandă evitarea abuzului, în anumite contexte, habar n-aveam că s-a lucrat şi groapa a devenit bazin amenajat, pietrişul acela presărat printre scânduri s-a transformat în mochetă ce imită iarba, iar hotelul răpănos de lângă a ajuns SPA. 

 

Să mergem, zic, cu nasul pe sus, să vedem ce putem face cu coloana vertebrală chinuită de ultimii ani de lucru. 

 

Ş-am mers, prilej de mari lecturi liniştite, mari şăzuturi la umbră şi mari brasuri printre cetăţenii de vază ai oraşului. Că povestea de mai sus fiind la şase kilometri depărtare cel puţin, nu tot moronul ajunge aici. 

 

Să enumerăm: sătenii din StGeorgeCity, care or avea timp de stat aiurea, când li-s gata alea prin grădină (cu accent pe primul ă, vă rog, ca să păstrăm culoarea locală), puţine fâţe, că aici nu-i loc de agăţat, la naiba, cum să mergi cu reumaticul să-l prezinţi mamei?

 

Amatorii de nudism, pentru că nu se face să porţi rochii fără umeri cu bronz cu bretele și leneşii ca mine, care nu vor înot vârtos, nu se mişcă mai mult de până în bucătărie şi la baie şi coloana vertebrală protestează, cum altfel, decât prin dureri.

 

Doamne care nu se duc la ştrandul unde tineretul din ziua de azi sare în apă zgomotos şi stropitor, şi nişte neni care, dacă îşi spun domnul director când dau ochii unii cu alţii, noi fiind serioşi în zona asta şi nefăcând glume de acest gen, înseamnă că sunt domnii de la Gaz, Electrica, Azo (în vremurile halealalte, neturceşti) şi ce întreprinderi mai ţin ocupată forţa de muncă a târgului. 

 

Tantile profesoare, care îşi permit să vină de dimineaţă, ele fiind în vacanţă. Actriţele, că nu e stagiune, nişte babe stafidite şi alte cocoane care zău dacă ştiu de ce îşi expun pieile, dar cu nişte coafuri impecabile, că nu ieşi nearanjată la băi, să fie clar!, copii aduşi cu forţa de bunicii care au grijă de ei şi puşi la saramură cât să ţipe, dacă au mici răni deschise şi învaţă pe propria piele cum e să pui sare pe rană. 

 

Aceşti domni, doamne şi paji vin în grupuri, cu coşuleţul de picnic, cafeluţele la termos, ziare, Sudoku şi discuţii. 

 

Iar în bazin să nu vă imaginaţi că se intâmplă circuitele de care vorbea Cireaşa, ci se dezbat ba problemele ţării, ba reţete de bucătărie, ba chestiuni despre vreme, loto sau sănătate că pe aia o caută ăia de au bătut cale lungă să le-ajungă. 

 

Ei, şi dacă nu mergi în şleahtă ci singură şi ai scop principal dezmorţirea oscioarelor, până la ora de masaj programată la doamna care vinde cafea, că pe internet mi s-a părut prea mult, din moment ce e acolo aproape de casă, n-ai altceva de făcut decât să o iei la slalom prin bazin. Cu urechile bine ciulite, să nu te plictisești.

 

N-aveam cum să notez tot ce mi-au auzit urechile, dar pentru că mă scuturam de râs şi nu se face, când trebuie să ţii linia de plutire, am renunţat! 

 

Pentru că îmi găsisem o linie imaginară pe care puteam înainta ca submarinele germane, succesiunea cuvintelor auzite pe parcurs era de genul: un rol pe care l-am aşteptat toată cariera...nu se strică vremea chiar aşa...un tiv, doar, mai trebuia făcut...vai ce rece e apa...plecăm pe la şapte, că am pus cuptorul de pâine şi termină el înainte, dar dacă nu scoatem se strică...nu l-am mai văzut demult, sper să nu fie bolnav, săracul...dacă vrei tărâţe spune-mi, că din astea avem la moară, şi numa' să le-nmoi în apă trăbă...că mânecile le vreau scurte şi atunci ajunge materialul...şi totuşi, nu-i chiar aşa de cald la noi...regizorul a căutat mult până să găsească.

 

Tot aşa-mi plăcea să notez replici în timp ce butonam telecomanda televizorului: ieşeau niște poveşti!

 Cert e că dimineţile astea sunt la SPA, vai!