daca v-am promis, sa ma tin de cuvant!
Ciudad de Mexico are o retea de metrou foarte bine pusa la punct, dupa parerea mea. La cate milioane de locuitori are orasul (cat populatia Romaniei, stiati?), e si normal.
Trenurile ajung des, dar mai mereu sunt aglomerate. La 10 dimineata, de exemplu, se intampla sa astepti sa treaca si doua trenuri, ca sa poti urca in vagon fara sa te lipesti de altii.
Apropo de lipit si lipeli, la orele de varf, primele doua vagoane sunt pentru femei si copii sub 12 ani, pentru siguranta lor. Siguranta aceea pentru care clericii catolici le cereau doamnelor si domnisoarelor sa nu se mai imbrace provocator.
Trenurile ajung des, dar mai mereu sunt aglomerate. La 10 dimineata, de exemplu, se intampla sa astepti sa treaca si doua trenuri, ca sa poti urca in vagon fara sa te lipesti de altii.
Apropo de lipit si lipeli, la orele de varf, primele doua vagoane sunt pentru femei si copii sub 12 ani, pentru siguranta lor. Siguranta aceea pentru care clericii catolici le cereau doamnelor si domnisoarelor sa nu se mai imbrace provocator.
Metroul mexican e curat, ca toate strazile, ca localnicii, in general.
Imbracata ca un copil al strazii, ca sa nu atrag priviri viclene ( de parca pletele si tenul nu mi-ar fi de-ajuns) am intrat si eu in subteran( noroc bun!)ca, sa parcurg vreo 20 de kilometri pana in locul unde greu ajungi cu masina, din cauza traficului.
Mi-am facut loc cu violenta in fata unui individ care fie ma desconsidera in demersu-mi, fie se grabea si putin ii pasa de cei din jur (in mod normal barbatii mexicani sunt excesiv de politicosi. Te asteapta de la 20 de metri sa-ti tina usa, iti fac loc pe trotuar etc), mi-am gasit o bara de care sa ma tin si mi-am privit de sus tovarasii de calatorie, nu pentru ca as fi nasul in tavan ci pentru ca, la cei 168 de centimetri ai mei, aici sunt un gigant.
Imbracata ca un copil al strazii, ca sa nu atrag priviri viclene ( de parca pletele si tenul nu mi-ar fi de-ajuns) am intrat si eu in subteran( noroc bun!)ca, sa parcurg vreo 20 de kilometri pana in locul unde greu ajungi cu masina, din cauza traficului.
Mi-am facut loc cu violenta in fata unui individ care fie ma desconsidera in demersu-mi, fie se grabea si putin ii pasa de cei din jur (in mod normal barbatii mexicani sunt excesiv de politicosi. Te asteapta de la 20 de metri sa-ti tina usa, iti fac loc pe trotuar etc), mi-am gasit o bara de care sa ma tin si mi-am privit de sus tovarasii de calatorie, nu pentru ca as fi nasul in tavan ci pentru ca, la cei 168 de centimetri ai mei, aici sunt un gigant.
Dupa mine cred sa mai fi intrat doar baiatul cu creasta. Si-a dat jos rucsacul ponosit, a scos din senin o surubelnita si un paralelipiped negru cu niste butoane ciudate, si a inceput sa invarta febril in dreptul unei piulite de care nu voia sa stea nicicum prins un fir rosu.
In zece secunde mi-am rascolit memoria in cautarea unui atentat la metroul mexican. Zau daca mi-au venit in minte altceva decat buzunareli, cutite in spate si posete furate. Unde sa fug? Ceilalti, culmea, erau calmi (nu ca in cele zece zile de cand ma aflu aici as fi vazut vreun mexican nervos). Nici macar nu-l bagau in seama! Bine ca l-am studiat eu cat sa se fi decis sa ramana langa mine. Si-a terminat mestereala si a inceput sa racneasca. Traduc aproximativ ce se auzea pe fundalul unei mari compilatii care rasuna din masinaria pe care o reparase de fata cu mine: cele mai cele melodii rock din anii 70, 80 si 90. Doar 10 pesos, peste 250 de melorii in format mp3!
In toata inghesuiala aceea, rockerii ascunsi in multime i-au trimis baiatului cate o moneda si si-au primit muzica pentru acasa. Statia urmatoare? Urmatorul "terorist", de data aceasta cu salsa. A treia statie, o femeie care ne cerea sa-i cumparam niste soul. Si tot asa, fix in urechea mea. In dreapta, pe scaunul rezervat batranilor, femeilor insarcinate sau celor cu piciorul rupt, o duduie se rimela intens. Ca si doamna de la doua banci distanta. De parca ar mai avea nevoie, la ce gene stufoase au! Sa vedeti ce papusi cu gene plastificate ies din tren si sa mai spuneti ca telenovelele nu au succes!
Ma dor deja picioarele, cincisprezece statii zice harta mea ca trebuie sa fac pana la destinatie.
La penultima, intra un alt baiat cu rucsac muzical. Aud trei acorduri de chitara si pe mine ma podidea nostalgia. La refren se deschideau deja usile: Breaking the law, breaking the law, racnea Rob Halford, eu dadeam din cap metalistic, nu alta, si ma gandeam la legea drepturilor de autor. Aici o fi mai relaxata, caci zau daca am gasit vazut pe cineva in uniforma sa lupte cu negotul de mp3.
In zece secunde mi-am rascolit memoria in cautarea unui atentat la metroul mexican. Zau daca mi-au venit in minte altceva decat buzunareli, cutite in spate si posete furate. Unde sa fug? Ceilalti, culmea, erau calmi (nu ca in cele zece zile de cand ma aflu aici as fi vazut vreun mexican nervos). Nici macar nu-l bagau in seama! Bine ca l-am studiat eu cat sa se fi decis sa ramana langa mine. Si-a terminat mestereala si a inceput sa racneasca. Traduc aproximativ ce se auzea pe fundalul unei mari compilatii care rasuna din masinaria pe care o reparase de fata cu mine: cele mai cele melodii rock din anii 70, 80 si 90. Doar 10 pesos, peste 250 de melorii in format mp3!
In toata inghesuiala aceea, rockerii ascunsi in multime i-au trimis baiatului cate o moneda si si-au primit muzica pentru acasa. Statia urmatoare? Urmatorul "terorist", de data aceasta cu salsa. A treia statie, o femeie care ne cerea sa-i cumparam niste soul. Si tot asa, fix in urechea mea. In dreapta, pe scaunul rezervat batranilor, femeilor insarcinate sau celor cu piciorul rupt, o duduie se rimela intens. Ca si doamna de la doua banci distanta. De parca ar mai avea nevoie, la ce gene stufoase au! Sa vedeti ce papusi cu gene plastificate ies din tren si sa mai spuneti ca telenovelele nu au succes!
Ma dor deja picioarele, cincisprezece statii zice harta mea ca trebuie sa fac pana la destinatie.
La penultima, intra un alt baiat cu rucsac muzical. Aud trei acorduri de chitara si pe mine ma podidea nostalgia. La refren se deschideau deja usile: Breaking the law, breaking the law, racnea Rob Halford, eu dadeam din cap metalistic, nu alta, si ma gandeam la legea drepturilor de autor. Aici o fi mai relaxata, caci zau daca am gasit vazut pe cineva in uniforma sa lupte cu negotul de mp3.
:) Mi-a plăcut finalul!
RăspundețiȘtergereDin cate mi-am dat eu seama, nu e cu abonament. cumperi carnatul de bilete,1,2,3,4,5...cate vrei:) seniorii, ca nu ii cheama pensionari aici, ca sa-i poti insulta apoi, au gratuitate, despre elevi si studenti nu stiu.
RăspundețiȘtergere