mexamestecate

Am fost atat ocupata, cat si impiedicata sa accesez computerul, ca e ceva stricat intr-insul, de se stinge atat de repede. Voi afla cand voi descoperi un service pentru el, nu de alta.

Sa va zic: am devenit mondena. He! Nici macar he he. 

Am dat peste cineva care e in mari prietenii cu un grup de romani stabiliti aici. Din aia fugiti, ca sa va dati seama ce varsta au. Deci da, lumea e mica. O sa-i cunosc. Is din Cluj. Poate ne trimite cineva pachet de acasa si nu avea prin cine?

Trebuie sa aprofundez in cel mai mic amanunt, cu interpretari din mai mult de trei surse, povesti cu Vlad Tepes. Ma coplesesc intrebarile, nu de alta, si simt nevoia sa dau detaliile alea care sa-i faca sa inceteze cu asocierea. Stiti care. A, si despre Nadia ar trebui sa stiu mai multe.

Imi plac flasnetarii din parcul Coyoacan. Mi se pare ca, brusc, am rochie de matase inflorata cu o funda pe sold,un bob perfect si ma duc cu prietenele pe Calea Victoriei, dupa care ajungem la o petrecere cu gramofon.

Imi plac lustragii de la colt de strada. Ma uit incruntata la tenisii mei. Nu am pantofi de lustruit. Sufar.

Imi plac elevele in uniforma de mariner, cu ciorapi trei sferturi. Cred ca alea mai mici au sosete albe, iar cele mai mari au dreptul la ciorapi bleumarin. De sapat. Acum imi dau seama ca nu am vazut baieti in uniforma. 

Imi place ca m-am dus la florarie sa-mi fac niste fotografii pentru legitimatii. Daca as avea rufe de spalat, as merge la un cafe internet, pe de alta parte.

Nu-mi place ca aici e zahar ascuns pe unde nici nu te gandesti. Cum ar fi in iaurtul natural! Cel light, evident, are indulcitori artificiali. Am gasit eu o firma de iaurturi care ma duce cu gandul la Napoca. Fara zahar!

Nu-mi place ca uit de fiecare data cand cer un pahar de apa sa precizez ca as dori-o fara gheata. Mereu primesc niste pahare cu munti de cuburi in ele, mereu cer fara abia cand vad oroarea.

Nu-mi place ca, de cate ori uit de paranoia cu siguranta pe drumurile publice, mai aud ca nevasta nu stiu carui diplomat a luat un pistol in ceafa si a cedat poseta,  ca e bine sa fii pe banda din mijloc, la intersectii, sa nu vezi o teava in dreptul capului si sa ti se ceara sa iesi din masina. Ma rog.

Imi place ca ieri a fost ziua confruntarilor cu interdictiile. De dimineata, am fost la o degustare de vin chilian. Unu, ca era devreme, doi, ca doar am sniffuit paharele. A, si pasaruicile chiliene, recte niste pateuashe cu carne. 

Seara a fost si mai si. M-am pastrat pentru o cina care se anunta de poveste, doar era organizata de ditamai Academia de bucatarie, si m-a asteptat, va rog sa-mi explicati voi ce, ca mult m-am sucit sa aflu substratul si tot nu am reusit, citez exact: o cina ecumenica, dedicata bucatariei bazate pe carne de porc. Am mancat niste branzeturi cu fructe si ce am mai putut ciuguli de pe acolo.

A, inca ceva: nu-mi place ca, din cauza altitudinii si a poluarii, nu prea e oxigen in aer, fapt pentru care mi-e somn mai mereu.