cercul Obamistilor nedisparuti

Americanii din Polanco s-au adunat in seara asta intr-un local, Skybar, si-au dat insigne din alea cum am avut eu acum patru ani cu John Kerry, numai ca ei aveau cu Obama si Biden pe acelasi disc lucios si au izbucnit in urale cand au fost siguri. Noi, un local mai departe, ne zgaiam la incendiul de dupa caderea avionului despre care povesteam inainte. A vorbit si presedintele, grav, (ah, cum nu mi-am indeplinit visul sa fiu aia care scrie discursurile unui om de seama, va dati seama la incoerenta mea ce politician reusit as fi sprijinit!). Il deplânge, cum nu, pe Mourino pentru că se spune că tânărul ar fi urmat să candideze la preşedinţie, la alegerile din 2012. Si în discursul pe care nu l-am scris eu il deplangea pe Mourino asta despre care eu, cand am citit zilele trecute ca nu e tocmai un ministru de interne ca i-au cam luat atributiile si a ramas cu narcotraficantii (de aceea va spun ca ar putea fi un malefic atentat ...benefic neexistand:))))), ca e implicat intr-un scandal cu fonduri deturnate si eu, citind, in relaşul meu de ziarist ratat mi-am zis: uite şi la ăsta, ce nume are, ca al ăluia cu fotbalul. Fără să ştiu, dacă mă luaţi repede, cum îl cheamă pe ăla cu fotbalul, desigur:=) Mă duc să dorm după ce, ca Alexandrescu, lăudărosul acela care face transmisiunile de Formula 1, mai trag nişte spuză pe turta mea şi vă spun că deunăzi mă gândeam cum au lăsat aeroportul internaţional al oraşului să fie atât de aproape de centru şi nu le e teamă că pot cădea avioane prin oraş. No, iată!