asa nu se mai poate!

De zile întregi tot spun că mă apuc de scris numa' să mă liniştesc puţintel şi când colo nimic!

E de bine şi de rău, cu ce vreţi să încep?

Haida, cu binele: m-am simţit iar studentă, că am fost la un concert de jazz unde, pentru că am întârziat din cauză de trafic (infernal cauzat de 1. lucrări pe Revolucion 2. ora de vârf 3. Crăciunul. Ăsta mi se pare motivul cel mai cel pentru ca aglomeraţia pe şosele să crească. În rest, sunt sănătoasă)

Deci am ajuns mai târziu şi în ciuda beletului din mână am ajuns pe scaunu-mi după ce am trecut prin culise. Carele mi-a plăcut (drumul, furişatul, alunecatul pe scăriţa aia mică din lemn).

Unde am fost, că vorbesc în gol de 10 rânduri?

Coyote Jazz 2008 îi spune. Eu v-am zis că aş locui în Coyoacan numa' că-i prea departe de unde trudim şi ar fi aiurea să facem 4 ore pe drum în fiecare zi, în total, nu?

A venit Paolo Fresu şi a cântat mai întâi cu nişte bravi şi falnici mariachi, să plângă inima, nu alta, şi apoi cu Devil (cvartet de jazz)

A fost frumos şi la sfârşit: nu ajungea ca sala în care a fost concertul putea găzdui doar 300 de oameni, de mică ce era (nu-i nimic, că afară era un mare ecran şi cine e rezistent la frig a stat şi s-a încălzit cu sincope, trompete şi aplauze), dar mai era şi aşa, învechită, ca de căminul cultural din Luduş, unde am fost eu odată la film, când aveam 8 ani, în vacanţa de primăvară. Şi apoi festivalul despre care vorbesc avea şi ursulescul lui. Un domn cu coadă (păr legat, nu era motan!) şi cu tricoul branduit de Coyote Jazz bine îndesat în pantalonii din stofă de lână bej, imprimeu brăduţ, cu dungă, bine traşi peste bocanci. Şi care apărea ca la nu ştiu ce manifestare artistică să ne mai spuie câteva vorbe, să ne întrebe Coyoacan, cum vă simţiţi? şi să ne ceară să aplaudăm, dar desigur. Aşaaaa, şi la sfârşit s-au împărţit diplome de m-au durut palmele. Că-i frumos să aplauzi în aşa festiv moment. Şi-a dat diploma şi lui, prezentatorul. Şi chiar casierul a primit una, de onoare, de la delegacion! Pe ăsta l-am aplaudat cu cel mai aprins entuziasm, că de mână cu el m-am scoborât de pe scenă, din partea cu culisele, în sală. A meritat, zic.

De Paolo Fresu vă spun doar că îmi place de anul trecut, când m-am declarat fan Lisa Simpson la saxofon şi alte instrumente de suflat. Nu că nu mi-ar place şi pentru alte motive, dar de ce să ajungeţi la concluzia că între timp m-am maturizat??