Lucia- spaima strazii si Monica- spaima Mexicului

Am avut o zi teribilă, de care îmi amintesc însă râzând.

Nici nu ştiu cum să încep: 1. În Mexic sunt zile în care nu poţi circula. Autorităţile încearcă să diminueze poluarea. Sunt nişte programări, mexicanii află din ziare sau chiar de la radio, dacă au uitat cumva că mai bine iau metroul, microbuzul sau taxiul, e ceva mai complex decât circulatul cu numere pare şi impare, fie zilele alea blestemate, deşi tare mai era frumos pe şoselele fără de maşini lăsate fără benzină. Mă rog, 20 de litri pe lună să ne fi ajuns, la naiba de consumerişti!

Revenind, nu toate maşinile din marea asta republică circulă deodată. Mie regula nu mi se aplică, 2.încă mai am număr de Mureş, în aşteptarea celui albastru, şi, când mi-au făcut actele de import, nu mi-au comunicat despre aşa ceva.

Am deci număr străinez, lumea nu ştie cine sunt şi de ce, iar poliţiştii mă opresc în veselie, că de unde să primeşti bacşiş mai gras decât de la un venetic care poate nu ştie că poate sta drept în faţa unor corupţi din tată în fiu care au de cotizat lunar la superiori cu cinci miare de pesos, ca să rămână la recoltat, nu îngropaţi în vreun birou să rezolve contestaţii, dacă s-or fi făcând. Că decât să plăteasca amenzi grase mai uşor dau şoferii 50-100 de pesos, să scape mai repede.

Azi m-a oprit un nene de la zecile de feluri de poliţii de pe aici, că unde mi-e permisul, că de ce-i dau actele mele şi de aici nu reţin să fi vorbit el. Am luat cuvântul. Constat că la nervi vorbesc bine spaniolă. Rar şi tare. Foarte tare, dar nu ţipat schelălăit ci tunete. I-am povestit că nu am cunoştinţă de vreo reglementare asemănătoare cu cea despre care nu îmi vorbeşte clar, deci tare mi-e că nu există. că am un act pe care scrie că trebuie să-mi respecte drepturile, libertatea şi mai ales demnitatea. Citeam de pe spatele actului, am sărit cu graţie peste partea în care se spune că mă poate amenda, totuşi, i-am spus să nu încerce să mă intimideze pentru că am număr de înmatriculare străin şi mă vede muiere la volan, să-mi dea în scris tot ce are să-mi reproşeze, doar nu vrea să profite de faptul că nu cunosc limba, mi-a zis speriat-serios că încerc eu să-l intimidez, i-am zis că mă apăr, am pus mâna pe telefon să-mi anunţ familia că sunt pe cale sa fiu...ce de lucruri aş mai fi inventat, după care am început să mă învârt în maşină să văd în toate părţile, în sus nu am reuşit să văz decât ceriul cenuşiu, poliţistul nu mai era. A dispărut. Sunt puternică: fac poliţiştii să dispară. Nu vreţi să vin la voi în oraş?

PS: tare mi-e că şi-a dat seama că de la mine nu primeşte banii la care râvnea.

Şi pe care nu i-a primit nici individa de la parcarea din supermarket, care mi-a zis că dacă nu am ştampilă pe tichetul de parcare plătesc de 5 ori mai mult. I-am zis să iasă din borcan şi să-mi arate unde scrie aşa ceva înainte să intri în parcare, i-am luat numele şi mi-am amintit şi de poştaşul care, de Crăciun, ne-a trimis un plic autoadresat, ca la nuntă, pe care ne ura, în roşu, toate alea de anul nou şi ne mulţumea pentru bacşişul pe care ne ruga să nu-l dăm vreunor intermediari. Mai am plicul. Sunt o reclamagioaică. Vreau să-l trimit la poştă. Nouă nu ne mai vine nimic de câteva zile, prin poştă. Nu că am avea mulţi fani, dar am vrea să ne plătim clubul de dans şi bune maniere, de exemplu. Şi nu am Passiflora în casă, doar ceai de muşeţel. Calmează?