Pentru că weekend-ul trecut a fost unul prelungit în Mexic (e aniversarea lui Benito Juarez pe 21 martie şi fiecare luni dinaintea zilei cu pricina e liberă, ca multe altele, de altfel) am ieşit iar din oraş.
Ca să nu mă credeţi drumomană, din oraşul acesta se iese nu doar ca să vezi alte locuri ci şi ca să poţi respira mai profund şi mai curat (poluarea şi altitudinea!).
Am luat compasul, am întrebat lume, ne-am amintit ce am mai citit prin cărţi, ziare şi reviste şi am spus în cor Taxco. Oraşul de argint.
E sus pe munte, lângă minele de argint, nu are mai mult de 150 mii de locuitori şi e drăgălaş foc.
Din fericire pentru bieţii noştri nervi, e legat de Ciudad
de México prin autostradă (cea care duce la Acapulco) aşa că nu am mai suferit ca atunci când am fost să vedem fluturii monarh.
Ce se întâmplă în zilele noastre, la Taxco?
Vin turiştii mii, să cumpere argintărie (nu e mai ieftină decât la Christoffle, dar argintul e de 950 sau de 925 şi nu toate modelele sunt kitschoase.
Sau v-ar plăcea pe o frumoasă dantelă un
Sau v-ar plăcea pe o frumoasă dantelă un
sombrero din argint şi nu ştiam eu?), să stea în piaţa principală (Zocalo se cheamă în toate aşezările mexicane), să mănânce în puţinele locuri pe care le recomandă ghidurile internaţionale sau în multele restaurante de care dai la orice pas, să asculte fanfara oraşului (care era, de fapt, filarmonica din Acapulco, pe o bandă magnetică, răsunând din boxele aflate într-un autobuz) ori ca să înghită eşapamentele taxiurilor, maşinilor şi autobuzelor ce-i aduc pe cei care se încăpăţânează să nu se mişte niciun metru fără de vehiculele în care parcă s-ar fi născut, crescut şi dezvoltat ca adulţi de nădejde pentru patria-mumă.
A, şi cine mai are putere după atâta nemers pe jos, poate merge la un muzeu, două.
M-am supărat rău când mi-am dat seama că e închis la Casa Humboldt, pentru că era expoziţie cu vrăjitorii (asta după ce în Cuernavaca am ratat expoziţia cu obiecte de tortură ale Inchiziţiei).
Dar am fost la Muzeul argintăriei şi am aflat că nu e adevărat că prelucrarea tuturor metalelor a început după Conquista, din moment ce există dovezi că precolumbienii foloseau argint.
Dar am fost la Muzeul argintăriei şi am aflat că nu e adevărat că prelucrarea tuturor metalelor a început după Conquista, din moment ce există dovezi că precolumbienii foloseau argint.
Şi da, mi-am luat cercei.
Cred că am uitat să-ți spun ce bine și frumos respiră aventurile tale din recentele postări.
RăspundețiȘtergerepentru ca mi-am luat cercei!
RăspundețiȘtergeremultumesc!
Tu Monica, imi faci o pofta teribila cnd te citec. Nu sunt un om invidios deloc, dar pe bune ca pana si povestea cu masina m-a starnit putin. Ai un aer odihnit, nu la cap cum sunt (stim noi cine, aia multi), ci asa in jur.
RăspundețiȘtergereCireaso, ai dreptate, macar un singur lucru am obtinut, in ultimele 9 luni: hodina. Ceea ce iti doresc si tie! Si nu uita: invitatia ramane valabila!
RăspundețiȘtergereOoo, dar ce noutate!
RăspundețiȘtergerePăi bineînţeles că prelucrau metalul încă dinainte de Columb! Dacă o sa te duci la Muzeul naţional de antropologie (*), vei vedea expuse sute de obiecte de aur şi argint - dar nici măcar unul de fier (nemaivorbind de oţel)! Ei nu aveau săbii, ci doar cuţite, arcuri cu săgeţi şi suliţe, arme ale căror vârfuri sau tăişuri erau făcute din piatră (silex) şi legate cu fibre vegetale de tije de lemn.
(*) E lângă Chapultepec - am stat 3 zile jumate în el, pot spune că ştiu acum unele săli pe de rost; este impresionant, cu o groază de colecţii, expoziţii temporare, exponate în mărime naturală, mulaje şi machete din ghips sau ce-o fi... A ne pas surtout rater!
Domnul meu/ doamna mea, tocmai la acel muzeu unde bineinteles ca am fost, ca tot turistul sanatos si cu putere in picioare, am aflat dintr-un frumos documentar urmarit cat imi odihneam osemintele pe o bancuta, ca mai rar cu metalele pentru uz razboinic ori casnic. Nu spuneau nimic despre cele pretioase si am aflat la Taxco ca da, se foloseau, dar mai ales in scop religios. Silex e obsidiana despre care se vorbeste aici? Piatra aia neagra din care se fac frumoasele pisici de vanzare la marginea drumului?
RăspundețiȘtergereNu, silexul se mai cheamă popular şi "cremene" - şi din asta cred că ai văzut în copilărie, poţi să-ţi dai seama de diferenţa faţă de obsidiană. În plus, obsidiana e de origine vulcanică, în timp ce silexul cred că e mai degrabă metamorfic.
RăspundețiȘtergerePisicuţele alea sunt haioase, dar eu mi-am cumpărat un coupe-papier în formă de cuţitaş sacrificial (brr!). Găsesc luciul întunecat al obsidianei deosebit de elegant, cumva aristocratic chiar (îmi aduc aminte că vânzătoarea îmi explica răbdătoare că sunt vreo 3 tipuri: unul negru-negru, unul negru-verzui şi unul negru cu impurităţi gri-argintii).
Mi-e teamă că toate aceste detalii geologice mă depăşesc, mai ales că în copilărie am avut şansa să nu stau la peşteră, iar crescând nu am avut curiozităţi prea mari în domeniu. Obsidiana îmi pare prea neagră, dar nu contest că acel cuţitaş pentru sacrificii îşi face bine treaba printre hârtiile-ţi.
RăspundețiȘtergere