care-s noutatile

În primul rând, am nasul înfundat, strănut şi mă cam doare capul. Nu cred că e lucru mai îngrozitor decât să aştepţi avionul într-un aeroport în care bat 5 vânturi reci şi să călătoreşti într-un aparat care mai bine s-ar numi roza vânturilor. Imunitatea scade, în primul rând, de la altitudine, apoi vin şi factorii ăştia suplimentari, observaţi, vă rog, cum mă abţin să nu înjur ca un birjar.  Dar m-am răzgândit: stewardului latino de pe zborul Delta-Aeromexico îi doresc toate alea, pentru că de cîte ori împărţea şerveţele pasagerilor îşi lingea vârtos degetele, ca să separe hîrtia, de ce vă gândiţi că e un mitocan? Şerveţelele alea veneau cu nişte biscuiţi pe care evident că nu i-am luat şi capac la toate mai era să mor şi de sete, noroc că am prins un moment când căruciorul cu bunătăţi era pe mâinile unei stewardese.

Aici ştirile sunt aşa: 159 de morţi din care doar 7 dovediţi că au dansat cu virusul gripei porcine. Restul, cum glăsuia aseară secretarul pe probleme de sănătate într-o conferinţă de presă cu măşti pe feţe (jurnaliştii), au avut o pneumonie atipică. Un fel de s-au întâlnit cu boala şi pneumocystis carinii care vieţuieşte în plămânii noştri a profitat de situaţie ca să-şi facă mendrele. Şi noi ar fi trebuit să-l credem pe domnul în costum. (Aproape că uitasem ura cu care politicienii îi privesc pe jurnalişti. Vorbea cu o ironie şi o ultra-superioritate în glas de, dacă aş fi fost în faţa lui, i-aş fi strănutat în faţă, să vedem la câţi metri sare în sus) 

Sunt aproape 2500 de suspecţi, printre care, cu părere de rău, şi paranoicii care invadează spitalele la orice mic strănut. Dar poate sunt răutacioasă, la faza asta, nici nu ştii cum e bine. Eu una nu aş intra într-un spital zilele astea nici ameninţată cu arma.

În spital zac 1300 de bolnavi cu nasurile înfundate şi ce alte simptome mai cunoaşteţi. Mexicul rămâne la nivelul 4 pe scara de la 1 la 6 a OMS, companiile aeriene americane care operează în zona nu îi mai penalizează pe cei care vor să-şi schimbe data zborului, noi am constatat că în avionul care se anunţa plin când ne-am făcut rezervările se aflau cam jumătate dintre cei care îşi cumpărasera bilete acum două săptămâni, când le-am luat şi noi. Restaurantele nu au voie (sub ameninţarea închiderii) să vândă mâncare decât la pachet, lucru care mă contrariază, căci strănutul bucătarului nu are cum să fie mai puţin periculos decât picăturile pfluegel ale comesenilor, în cazul în care ai fi lăsat să stai la vreo masă. Scaunele sunt răsturnate, pe mese, semn că nici nu te poţi gândi să te aşezi la vreo citirică. Etapa următoare din campionat se va juca fără spectatori, bisericile sunt închise, lumea îşi poartă măştile conştincioasă. M-am uitat înainte pe geam şi râdeam de cei care ieşeau din garaje, în maşini, singuri, cu gurile acoperite. Când am ajuns ieri pe aeroport şi am văzut mulţimea am chicotit că atacurile armate şi tâlhăriile nu vor mai fi o problemă şi nu am fost departe de adevăr: un magazin Sanborns (care îi aparţine lui Carlos Slim) din Tlalpan a fost atacat de un grup de tineri care se fereau de gripă şi nimic altceva:))) imaginile surprinse de camerele de luat vederi din magazin arată nişte fiinţe umane cu un pătrat albastru în centrul feţei. Dacă ies pe stradă mă pot considera suspectă, cum ar fi? 

Pentru că am noroc: cumpărasem nişte măşti să mă feresc de poluare încă din octombrie. Acum nu se mai găsesc. Deja sâmbătă se vindeau la suprapreţ chiar în farmacii, prilej pentru Autoritatea de aici în probleme ale consumatorilor să facă anchete şi inspecţii, căci şi antigripalele sunt ori la mare căutare, ori la suprapreţ. Asta ca să ştiţi cui prodest, pe aici. Se zvoneşte că obligativitatea măştilor de protecţie, impusă aseară de Secretariatul pentru sănătate, e în beneficiul nu ştiu cărui om de afaceri care le produce, căci nu ar fi chiar atât de necesare decât celor care intră în contact direct cu bolnavii, recte fix medicii din spitale. Nu e chiar aşa, că dacă mi-ar strănuta careva în faţă, la magazin ori în vreun microbuz, prea bine nu m-aş simţi. 

Şi, ca să închei odată cu măştile, de plictiseală, mulţi şi-au pictat măştile, ca să nu mai fie confundaţi cu restul milioanelor de locuitori ai capitalei.

De pierdut pierde multă lume. Sunt restaurante care, spun proprietarii, vor ajunge pe butuci dacă mai durează mult până vor fi deschise. Multe case din cartierele rezidenţiale au rămas fără pază şi protecţie, deci dacă sunt mai ticăloşi decât până acum, tîlharii pot da oricând lovitura.

Vestea bună e că primarul capitalei ne spune că numărul îmbolnăvirilor a început să scadă de duminică, zi în care s-a înregistrat numărul cel mai mare de internări.

Revin. Uite, nu mai strănut. Am băut între timp vreo doi litri de ceai (după ce mi s-a spart carafa în care am turnat lichid prea fierbinte deşi pe etichetă mă implorau să nu fac aşa ceva. Am rămas cu nişte arsuri pe gambă, noroc că aveam pijama în groaznicul moment). Sufăr, ce mai!

Apropo de români (apropo de unde?), Ambasada noastră nu lucrează cu publicul decât în cazuri de urgenţă, nu are angajaţi mexicani, majoritatea celor care trudesc aici stau în reşedinţa care e în curtea ambasadei, sunt şi excepţii şi, desigur, nu sunt români printre cei loviţi de virus. 

Staţi aşa, că încă nu se ştie ce e cu mine!