Sunt bine, da, mi-a trecut răceala de aeroport.
Ciudad de Mexico e încântător în aprilie, cald, flori, un vînticel care adie din când în când. Şi linişte, traficul e aproape inexistent.
Beau o cafea şi mănânc biscuiţi. Azi m-au sunat foştii colegi. Le-am zis foarte pe scurt ce şi cum.
Înainte sunasem la ambasadă, să mă asigur că românii de aici sunt mai puţin alarmişti decât alte naţii care îşi terorizează acum ambasadele cu apeluri pe care le-aş putea numi stupide, dar îmi dau seama că nu toată lumea e atât de dependentă de internet să găsească acolo răspunsuri la întrebări gen "Şi acum, ce să facem? Să ne întoarcem în ţara de origine? Putem mânca porc?" până la urmă dileme pertinente dar care s-au lămurit acum câteva zile deja.
Am fost la Colţul verde şi am găsit de cuvinţă să cumpăr făină, unt, zahăr şi alte alea de supravieţuit în casă.
Mi-am amintit de sinistraţi şi totuşi ulei nu am luat. Cum mergeam pe strada pustie, cu masca pe bărbie, pregătită să o ridic în caz că se apropie vreo fiinţă umană, am văzut în zare un punct care s-a transformat, încet, într-o doamnă. Am traversat şi mi-am amintit Orbirea.
În faţa marii nenorociri, mexicanii nu renunţă la umor, un senator şi-a pus masca gen sutien, unii râd, eu , preţioasă, spun vai, ce grobian!
Înainte sunasem la ambasadă, să mă asigur că românii de aici sunt mai puţin alarmişti decât alte naţii care îşi terorizează acum ambasadele cu apeluri pe care le-aş putea numi stupide, dar îmi dau seama că nu toată lumea e atât de dependentă de internet să găsească acolo răspunsuri la întrebări gen "Şi acum, ce să facem? Să ne întoarcem în ţara de origine? Putem mânca porc?" până la urmă dileme pertinente dar care s-au lămurit acum câteva zile deja.
Am fost la Colţul verde şi am găsit de cuvinţă să cumpăr făină, unt, zahăr şi alte alea de supravieţuit în casă.
Mi-am amintit de sinistraţi şi totuşi ulei nu am luat. Cum mergeam pe strada pustie, cu masca pe bărbie, pregătită să o ridic în caz că se apropie vreo fiinţă umană, am văzut în zare un punct care s-a transformat, încet, într-o doamnă. Am traversat şi mi-am amintit Orbirea.
În faţa marii nenorociri, mexicanii nu renunţă la umor, un senator şi-a pus masca gen sutien, unii râd, eu , preţioasă, spun vai, ce grobian!
Restaurantele tot închise publicului larg. La preţurile de aici ieşeam des în lume. Acum, doar la pachet. Şi dilema mea: e cineva care verifică bucătarii zilnic, de au încredere să-i lase în faţa sobei?
OK cu masca, mai rămâne să se spele cu toții intens pe mâini. Să fac un îndrumar de spălat pe mâini, pentru luni, când are voie să ne vină Liliana, fata care "ne ajută" la curăţenie (în sensul că noi facem dezordine şi murdărie şi ea, Duracell, curăţă tot repede şi bine).
Aseară, Secretarul pe probleme de sănătate şi-a uitat ironia acasă şi a ieşit iar de a vorbit la televizor.
Stop la activităţile neesenţiale. Păi după ce criterii? OK, poliţia, salvarea, supermarketurile, comunicaţiile alte alea presupuneţi care...
Aseară, Secretarul pe probleme de sănătate şi-a uitat ironia acasă şi a ieşit iar de a vorbit la televizor.
Stop la activităţile neesenţiale. Păi după ce criterii? OK, poliţia, salvarea, supermarketurile, comunicaţiile alte alea presupuneţi care...
Cu mască, din marele District Federal (v-am spus că aşa îi spune lui Ciudad de Mexico aici, nu?)
