Nu am reuşit să disting dacă păţitul le-a şi mulţumit oamenilor, doar nu era să răcnească.
Şi când mă gândesc că mi se întâmplă să trimit sincere urări unor cunoscuţi, că prieteni nu-i numesc (deşi ne-am tot întâlnit, pupat şi bârfit împreună) nefiindu-mi asemănători în mulţumiri măcar, şi mă aleg cu nimic. No more lamulţiani sau drum bun! ca să echilibrez balanţa mexicană, nu de alta:)
Deci nu e numai un obicei romanesc :-))
RăspundețiȘtergereadica şi în cinematografele româneşti se întâmplă aşa ceva?
RăspundețiȘtergereIn cinematografe romanii sunt ocupati sa comenteze filmul cu voce tare.
RăspundețiȘtergereMa refeream la obiceiul de a sari toti sa ii ureze noroc si sanatate celui care stranuta, chiar daca nu il cunosc; eventual de mai multe ori daca stranuta de mai multe ori.
a, da, si aici primesti urari chiar daca incerci sa iti ascunzi cat poti de mult nepoliticosa reactie a organismului fata cu praful,polenul sau racelile!
RăspundețiȘtergerecat despre cinema: aici doar fojgaieli de ambalaje si mirosuri de alimente, caci mexicanii mananca tot timpul, deci nu ar avea de ce sa se abtina in timpul filmului.