e o lene dulce. din aceea care nu te face să te simţi prea vinovat.
sunt în urbea-mi natală. zac. am fost câteva zile în Bucureşti şi mi-am văzut cam a treia parte dintre prietenii pe care aş fi vrut să-i întâlnesc. mi-am făcut cumpărături de român care vine în concediu acasă. şi de la Loona de Krystal. şi de la Musette. m-am ţinut dârză şi nu am intrat în librării, numai kilograme exces nu aş fi vrut să-mi aud pe aeroport, nu de alta.
mă comport voyeuristic, nu scriu pe blog, frânturi penibile pe twitter, merg la termele despre care vă scriam şi anul trecut, printre două ploi mai torenţiale decât alea mexicane de care am fugit înainte să le înceapă sezonul. Discuţiile de acolo, tot ca anul trecut. Exemple: fiul unei doamne cu pălărie roz greţos lucrează la distrigaz, unii de la o staţiune de cercetare agricolă au făcut ovăz cu spicul pătrat, concurenţii lor le-au trimis anul viitor un spic hexagonal şi, cel mai ce, piloţii nu aleg ei la ce înălţime să zboare, le spun ăia din turnul de control cu radarele etc.
cel mai rău, că nu am citit ziarele aseară, aflu de dispariţia Magdalenei Boiangiu care, pe lângă ce citeaţi prin Dilema Veche mai are meritul că a fost un om atât de elegant, discret şi blajin cum rar am mai cunoscut în Bucureşti.
Sunt posomorâtă.
Sunt posomorâtă.
Da, si mie mi-a parut rau de Magdalena Boiangiu.
RăspundețiȘtergereCum a fost cu fusul orar?
ca data trecuta cand am ramas cu o trauma de m+am apucat să fac sondaje pe blog:))
RăspundețiȘtergereTe invidiez teribil. Mi-e dor de casa...
RăspundețiȘtergerePrimiti cu leapsa?:)
RăspundețiȘtergereSuntem inconjurati de tot felul de oameni. Cu unii ne petrecem mare parte din viata, cu altii ne intersectam din intamplare si uitam ca i-am intalnit.
Nu am pretentia ca am inventat apa calda. Nici cuvinte mari, precum "recunostinta" sau "altruism. Nici macar leapsa pe bloguri. Doar ca sunt momente in viata in care simti nevoia sa te asezi cu capul in maini pe banca lui Iona din mijlocul marii, sa te reanalizezi si sa multumesti cuiva pentru ceea ce esti, lasand la o parte bariere impuse de timp, mandrie, principii, concurenta. Care sunt cei cinci oameni care, direct sau indirect, v-au ajutat sa deveniti cea de azi?
ioi, am vorbit pe blog din aceeasi tara si eu nu stiam? pff...
RăspundețiȘtergerehai, du-te inapoi. acolo e cald si bine :)