Crima de pe strada Horaţiu

"Dar de-acuş,

Ridicând un picioruş,

Dar de-acuş s-a isprăvit.."

Frigul despre care citesc că s-a lăsat peste România a ajuns în mică, dar foarte mică!, măsură şi în Mexic. Un uragan pe nume Rick a creat alertă în partea vestică a Republicii, pescarii nu au mai ieşit în larg, restaurantele cu specific marinăresc au rămas fără de creveţi nearomaţi pe mese şi nori negri s-au ridicat asupra Capitalei.

În tot acest timp, noi eram la trei ore de mers cu maşina sus la munte la izvorul pe care nu l-am văzut şi la lacul în care nu ne-am înmuiat picioarele.

Ca să respirăm mai bine şi ca să dulcefănimic, că prea mult dolce farniente am scris pe aici.

La întoarcerea acasă, când am simţit frigul care se lăsase peste oraş, unicul strigăt de bucurie a venit când m-am gândit că or fi plecat greierii. Deşi am susţinut tot timpul (fără prea multe dovezi) că zgomotele veneau din casă. Şi de acolo proveneau, veţi afla mai târziu ce şi cum.

După ce am desfăcut masa care se lungeşte cât să înfulece 18 persoane în jurul ei, după ce am dat tablourile la o parte să vedem unde se ascunde criminalul, după ce am pus în funcţiune aparatul cu ultrasunete care nu distruge viaţa bebeluşilor, dar căţeii mici ar trebui să fie ascunşi de raza de acţiune, nimic.

Greierul îşi cânta tristeţea autumnală şi îşi chema greieriţele la procreat, noi căutam sursa de zgomot. Aveam de scris fiecare câte un text lung, exact zgomotul deloc romantic ne mai lipsea!

Până când, cu obidă, scoţînd aspiratorul din priză după un al zecelea aspirat prin toate ungherele încăperii, am luat sprayul minune care omoară şi virusul A1HN1 şi am dat blegită pe sub o monstruozitate arhitecturală decorativă care nu ştiu ce utilitate are în afară de cea vizuală pentru cine apreciază pozitiv o dungă maro de 10 centimetri unde se îmbină peretele cu podeaua.

Şi, cum am început de unde eram convinsă că vine zgomotul l-am văzut disperat sărindu-mi pe pantouffles, noroc că sunt gen cizme, disperarea lui s-a transmis imediat şi la subsemnata şi, după un flic flac şi nişte urlete de femeie în faţa unui şoricel, a venit gestul criminal. Cazacioc peste greier şi un oftat prelung. L-am ucis!

Două ore am vorbit despre asta ca acel călător din vagonul de dormit care o oră spunea cât îi e de sete şi încă una, după ce se îndurase cineva de el şi îi dăduse de băut, ce sete i-a fost.

O linişte deloc apăsătoare s-a lăsat în cameră şi, din când în când, ca să compensăm lipsa acompaniamentului din ultimele două săptămâni, am mai scos câte un miau, ham-ham, chiţ-chiţ şi alte alea.

Nici un cri-cri, că tare rău ne-a mai fost!