Depeche Mode in Mexico

haida, că m-am urnit.

Am fost duminică la concert. Depeche Mode. Dacă mă concentrez, nu ştiu de ce ne-am dus. Dacă nu mă concentrez, mă bucur că am fost. Pe lângă concertul în sine, spectacolul colateral oferit începând cu două ore înainte şi continuând una după marea gălăgie a meritat toţi banii. Ca şi concentrarea mea pentru a reda cât mai apropiat de percepţia senzorială din frumoasa seară de la sfârşitul săptămânii trecute.

Depeche Mode a susţinut în Mexic patru concerte. Unul la Guadalajara, patria tequilei şi a mariachilor, două în Capitală şi unul în Monterrey, cel mai americanizat oraş mexican, care diferă de Monterrey-ul american, după câte ne-am dat seama din privirile extrem de mirate ale celor care ne auzeau spunând că neapărat vrem să ajungem la Monterrrrrey (adică ăla mexicanul), la festivalul de jazz.

Cât erau de-alde Gahan, Gore, Fletcher şi ălălaltul mai păros la Guadalajara m-am rugat pentru sănătatea lor, pentru că ştiu despre dezamăgirea depeşarilor români în vară, când cu anulatul concertului de la Bucureşti.

Şi a venit şi ora 6, când ne-am cărat de acasă. Că nu ştiam unde mergem. Adică doar aşa, cu numele. 

Şi Julia, navigatoarea noastră GPSistă şi-a făcut datoria şi am ajuns aproape de acest Foro Sol fără de bună sonorizare unde se întâmpla concertul. Mai aveam un kilometru când rechinii cu chip de om ne făceau semn să oprim. I-am crezut oameni buni, am coborât geamul şi am auzit că pentru Foro Sol de parcat uite acolo fix unde nu e un X desenat cu cretă. Parcare neoficială dar pe baaaaaaani, adică. Eu vin din România şi cunosc aceasta tipologie umană care caută să exploateze pieile albe. Aşa că am zis: nu, mergem unde ne spune Julia, că de aia am dat bani pe ea! Şi am ajuns, cu Foro sub ochi la o alta parcare unde datoria de rechini şi-o făceau nişte tinerei. 100 de pesos cu o chitanţă galbenă pe care nu scria nicio cifră. Că aşa e în Mexic.

De acolo o lungă plimbare, o frumoasă traversare sub ochii poliţiştilor care opreau maşini de pe 6 benzi de circulaţie, strigăte de la bicitaxiclişti care să ne ducă ei, să nu ajungem asudaţi la marele eveniment, suveniruri cum nici pe pagina turneului nu există (adică ce, poate Pisi doreşte un tricou roz pe care scrie cu paiete mov Depeche Mode, sau nu? Sau domnul, domnul nu ar vrea să-şi bea tequila de dimineaţă dintr-un păhăruţ cu chipul lui Dave Gahan? Asta e o aluzie?) Brichete, pixuri, calendare şi brăţări, toate pomenite cu voce tare de vânzători câţi n-am văzut niciodată la un loc. Românii să ia examplu! Tricourile si hanoracele asemănătoare celor vândute pe site erau la o treime de preţ şi cred că imediat după concert au luat drumul Monterrey-ului, pentru doritorii de acolo. Şi apoi vor ajunge în Tepito. O mare destinaţie turistică despre care lumea nu ştie. Adică un imens bazar unde cele mai noi modele de Nike sau ce altceva modern mai doriţi voi ajung, piratate, pe tarabe, înainte ca reprezentanţele să ajungă să vândă originalele.

Şi apoi intrarea. Blonzii au trecut iar printr-o încercare care ar putea fi catalogată drept discriminare pozitivă. Aici e sezonul ploilor, eu am ajuns la o vârstă la care duc o umbrelă cu mine când deţin asemenea informaţii. Cu care obiect nu intră nimeni pe stadion. Eu da, că aveam faţă de iepuraş spăşit. Asta am scos-o la al doilea control corporal. Şi plasatoarea. Aţi mai văzut plasatoare pe stadioane? O tipă în roşu, cu zeci de bancnote pliate între degete care ne-a însoţit 3 paşi şi a întins un deget către locurile noastre şi care a rostit repejor cuvântul care mă scoate din pepeni: propina bla bla bla. Adică bacşiş pentru imensul ei efort. Însoţitorii mei s-au executat.  Şi apoi vânzătorii de bere, căci Foro Sol aparţine grupului Modelo, producător de bere local. Şi pizza, că aţi venit la ora 6 şi plecaţi la miezul nopţii! Şi îngheţată! Şi urechi luminoase de Minnie Mouse! Sau nişte coarne de drăcuşor- licurici? Cum să nu te remarce artistul în mulţime? Sau poate vrei să-l remarci tu? Cumpără-ţi binoclu!

Foro Sol, 50 de mii de oameni, Depeche Mode, luna printre nori, un băiat cu tricou Gonzalez 7 care a cântat tot cu punct şi virgulă, de la început până la sfârşit, o stea stingheră şi Waiting for the night, ah, Martin Gore excepţional. Enjoy the....Cerveeeeeeeeeeza! îmi urlă unul cu bere în ureche...Am vrut să-l lovesc, m-au ţinut şi m-au rugat frumos să-l cruţ, la revedere Mexic, foarte frumos, zău aşa!

Întoarcerea la maşină, preţurile la toate suvenirurile scăzând simţitor de la 250 de pesos tricoul înainte, la 50 după, aşa, mai aproape de maşina noastră. Am zis că mai mergem. 

Dar poate combinăm cu turismul şi mai bine Metallica în Las Vegas decât cine ştie cine+ vânzătorii ambulanţi aici în Ciudad.