Poate că acum, din dimensiunea în care eşti, capac la toate, îmi citeşti şi blogul.
Pufuleţ micuţ şi negru care m-a învăţat, după 20 de ani de frică, să te iubesc pe tine şi pe cei ca tine!
Ghemotoc vesel care ştia că venim acasă când eram abia la capătul străzii!
Clovn vesel cu oase imense pe postură de flaut sau cocean de porumb în chip de saxofon!
Răsfăţat mic, alintat cu mămăliguţă cu lapte la micul dejun şi clătite cu nuci seara, de la bunici!
Îndrăzneţ foc, gata să se ia la trântă cu uriaşi de trei ori mai mari ca el!
Căţeluş drăgălaş, dacă înmulţesc cu 7, cât se spune că e anul pentru voi, aveai 70 de ani!
Era timpul să te odihneşti, nu-i aşa? De pe norişorul pufos unde primeşti cine ştie ce hrană să te uiţi puţin şi aici departe, distanţa ar fi aceeaşi, nu? Ştiu că e un Rai şi pentru voi,dar nu presupun că o poţi lătra prietenos şi pe bunica, ori pe bunicu'. Nu am înţeles dacă la acelaşi loc verde mergeţi şi voi.
10 ani, o lună, o săptămână şi o zi. Şi un ultim zero, pe lumea noastră.În care, timp de zece ani, ai fost un membru al familiei. Chiar dacă te-am lăsat singurică, nu te-am dus afară când ai fi vrut tu, nu ţi-a dat voie în pat decât cel care te-a cumpărat cât încă erai un mini mini căţel. Şi căruia i-ai fost prietenă când nimeni, poate, nu voia să-l asculte fără să comenteze. Acum că l-ai văzut la casa lui ţi-ai terminat misiunea, nu?
PS: te-am auzit plângând aşa că ştiu că n-ai râde de mine să ştii că bocesc.
Cel mai urât e că aici pe stradă văd zilnic un Schnauzer pitic cu mersul tău săltăreţ cu tot.
RIP, Black Betty!
