la mijloc de noiembrie

...trecut, să scriu ceva, să nu dau impresia de dispărut în neant, că ceaţă nu avem aici decât pe Popocatepetl, unde n-am ajuns, dar nu-i timpul pierdut.

În primul rând că nu s-a întâmplat nimic spectaculos: uragane ameninţătoare, inundaţii puţintel mai la nord, sindicate lichidate de însuşi preşedintele, că prea se întrecuse măsura*.

A fost un val de frig soldat cu dormit ca pe vremea lui Ceauşescu, cu trening peste pijama şi alte alea, căci încălzire avem dar nu ne convine să ne trezim cu nasul, ochii şi gura uscate de prea multe valuri de căldură suflate din perete.

Ploile s-au terminat: putem lăsa rufele la uscat sub ceriul liber dar acum avem de udat grădina, ceea ce nu mi se pare omeneşte, mai ales că Mexicul rămâne fără apă în 10 ani, sau aşa spune legenda urbană. Aşa că am putea tăia toate plantele şi să facem o salată amară cu cine ştie ce proprietăţi curative.

Oo, aseară am fost la teatru, la Forul Shakespeare, o piesă care se joacă de 15 ani, aseară la a 3664-a reprezentaţie. Femeia în negru a lui Susan Hill, horror la teatru! Urlete pe bune ale spectatorilor, hohote de râs din partea ăstora ca mine, care nu ne lăsăm speriaţi de fantome, întuneric beznă, lanterne şi strigăte disperate, de actori buni care ştiu să-ţi facă seara mai frumoasă. (finalmente nu mânca nimeni în sală şi, pentru că lumea a fost rugată de trei ori, şi-a închis şi telefonul mobil, ce uşurare!)

No, şi ca să rămânem la horror, ma îmbrac, că aici e dimineaţă, să traversez, să votez. Unde mi-o fi paşaportul?


_______________
* (dacă vreţi să ştiţi ce şi cum mă aştern pe scris, dar altfel nu-mi vine să detaliez povestea unui sindicat cu vreo 40 de mii de membri, toţi lucrători ai unei, să-i spunem, regii de distribuţie a curentului electric în centrul ţării, care regie primea şi subvenţii pe lângă mişelescul obicei de a încărca nota de plată la curent. No, şi conducerea sindicatului trăia regeşte. Sau împărăteşte. În contrast cu sindicalistul şi mexicanul de rând, că altfel nu cred că ar fi fost păcat.)