frig si ger

În acea iarnă, de la Piaţa Rosetti şi până la Doamna Ghica, în cizmele mele cu talpă din piele şi toc nu prea înalt dar toc, ce mai!, am mers şontîc- şontîc, ca madam Vica a Gabrielei Adameşteanu aşa cum o interpreta Tamara Buciuceanu când venise în copilăria mea la Teatrul din Tîrgu-mi.

Am făcut trei ore şi febră musculară în fiecare falangă a degetelor de la picioare.

Şi, cel mai cel, nu am atins solul niciodată cu altdeva decât cu tălpile. Nici măcar n-am derapat. Dar ce stres şi iar ce stres! Plouase, după care venise un ger cam ca ăsta despre care citesc că v-a căzut pe cap.

Cu doi ani în urmă, spre deliciul trecătorilor de pe Pache Protopopescu, 2 ianuarie să fi fost, dădea o blondă la lopată. Dedesubt, la cel puţin un metru, se afla maşina mea. 

A venit, ca un înger păzitor, un coleg care a dat voiniceşte mai departe, a asudat cît să ajungă la umezeala produsă de zăpada topită pe haine, mi-a dezgropat caleaşca, l-am dus acasă, n-a făcut niciunul dintre noi pneumonie, am făcut poze înainte şi după, am lăsat maşina în parcare vreo două săptămâni că mai am pusee de maturitate şi logică şi mi-a plăcut.

Şi acum vom petrece Crăciun la 10 grade, cu miros de brad tăiat, crescut la unii care de aia îi cresc, la naiba de ecologie, cu scorţişoară şi alte mirosuri adiţionale, ah, I love Ponche!

Vom da drumul la apă în bucătărie, o să scot două fire din congelator, ne punem patinele, un vals două şi apoi ne uităm la Tom şi Jerry!

Dedicaţie:

___________

adică mi-am dat seama că sunt penibilă în lamentaţia mea ad publicum că mi-ar fi răcoare. Să-mi fie ruşine şi să am Boicil suficient pentru reumatismul de la frigul în oase pe care îl resimt chiar dacă nu o fi adevărat!