oblojita, scriu

Mi-aduc si acum aminte e plimbarile de duminica dimineata: eu, fratele meu si tata. Ne intalneam cu domnul Praporgescu (si el cu copiii), ne plimbam si, pe la pranz, eram acasa.

La masa! Mama ramanea langa soba, ati dedus. Doar ca in acea friguroasa duminica de noiembrie acasa mama nu ne astepta cu masa pusa ci cu ditamai carpa in mana si toata plansa: ne inundase familia Popa. (ultima inundatie traita cu doi ani in urma, in Bucuresti, s-a lasat cu hohote de ras, daca mai aveati nevoie de vreo dovada ca ma maturizez cu incetineala).

Familia Popa ai carei membri nu purta papuci de casa de ni se zguduia lumea interioara, ba chiar si cea exterioara,de cate ori vreunul dintre ei patru vecini de sus traversa in graba vreo incapere.

Familia Popa, ai carei vajnici reprezentanti scuturau cu ravna paturi si carpe de praf peste rufele noastre proaspat spalate.

Familia Popa a carei fiica invata alfabetul cu mama racnindu-i alaturi: a, be, ce de, ef ghe, hash.

Cea care dadea cu cine stie ce in teava caloriferului sa ne intre bine la cap ca la pian nu se exerseaza la 9 seara, deci care familie nu a auzit de inspiratie, mood si chef si de copii capriciosi si introvertiti ca mine, deci posibil razbunatori, dupa aproape 30 de ani:)

Dar nu aveam eu de gand sa-mi aduc aminte de domnul Popa, ci de Jesus de la doi. Care ma va privi ciudat cand va da ochii cu mine: aseara mi-am prins inelarul mainii drepte la usa de la dus, in baia unde il aud eu cantand, seara tarziu, dupa ce-si sufla zgomotos nasul. Am urlat. O data, de doua ori, de trei ori. Dupa care am plans. Dupa care am ras. Pentru ca intotdeauna lucrurile care se aud de la vecini sunt altceva decat in realitate. Adica de ce dau eu vina pe intreaga familie Popa pentru micile incidente care tulburau convietuirea noastra in acelasi bloc galben? De unde stiu eu ce se intampla acolo cand aveam noi apa in casa, praf pe rufe si bocaneli pe teava de calorifer? Jesus, crede-ma, mi-am prins degetul in usa aia de sticla ghilotinabila. Dupa care am cautat gheata, in pasi alerti, desculta, cat sa auzi tropaieli. Am gasit un vraf (??) de tortilla in congelator si mi-am indesat degetul suferind unde am gasit o deschizatura permisibila printre zecile de discuri galbene. Si am oftat: e greu sa scrii asa. Si sa te mai consideri om. Iti vine sa le arati tuturor buba. Sa discuti despre ea. Sa le dai sfaturi tuturor, pentru cand, Doamne fereste, isi prinde cineva degetul in orice chestie care se inchide. Am o falanga vanata acum iar din fericire unghia nu pare sa vrea sa ma paraseasca. Am noroc, iar Jesus o vecina urlatoare.