toreadorul coborat de pe afis

Şi, cum ieşirăm noi la plimbarea duminicală, cu oprire la Alfi la o cafea şi ceva dulce pentru cine are sănătate de Fe, l-am văzut pe el.

Stătea cu spatele la noi, angajat într-o discuţie nu prea interesantă nu gesticula şi nu ridica tonul. De fapt purta o conversaţie de complezenţă, decid acum în timp ce vă scriu, şi aştepta o maşină care să-l ducă de acolo.


Am traversat, am ridicat privirea pe un stâlp şi acelaşi personaj mă privea cu vitejie de pe un afiş.

Almodovarianul toreador care ne călcase oraşul e, poate, printre ultimii care o vor mai face cu scopuri sângeroase.

Citesc în Milenio că PRI a propus în Adunarea legislativă a Capitalei mexicane o lege a spectacolelor publice care interzice organizarea coridelor. O activitate cruelă şi barbară, desigur, cam ca vânătoarea de vulpi la Lizzy în regat.

Argumentul politicianului care a făcut propunerea este că lumea merge acolo pentru a trăi intens agonia bietului taur.

Agonie nu în totalitatea cazurilor, mexicanii mereu la curent cu ştirile zilei îşi amintesc şi acum cu groază de însorita zi a lui ianuarie 2006 când ferocele taur numit Pajarito (da, păsărică!) a sărit peste gardul care împrejmuia locul pregătit pentru moartea lui şi a fugit printre spectatori.

Rămânând la fugă, aşa cum m-au călcat pe picior Marisa Berenson la Cinematecă,
Gérard Depardieu pe holul Institului Francez din Bucureşti şi David Cronenberg pe coridorul toaletei din locul de pierzanie parizian numit Man Ray, azi am luat un cot important de la Hines Ward.

Omul joacă la Pittsburgh Steelers, despre care eu doar am auzit în acea după-amiază întunecată de ianuarie petrecută pe malul Atlanticului, printre canadieni care, ca şi mine, sufereau că iarna soarele apune mai repede (pe la 3) şi se uitau la televizor.