Nici măcar nu am ştiut să traduc mdd şi mil şi ce mai era pe lângă 53 şi 500 care îi defineau averea.
Evident, toţi suntem bucuroşi, urale pe stradă (NU), parcă văd că se vor scumpi telefonul şi internetul de care mă folosesc, doar că din motive deloc legate de ce scrie la revistă. S-a scumpit şi benzina, primarul de sector vrea să-i scoată pe vânzătorii ambulanţi din cartierul nostru cu pretenţii luxoase şi trotuare crăpate, ambulanţii s-au adunat şi au blocat circulaţia de intrasem în panică rugându-mă să nu fi căzut iar vreun ministru cu avionul printre copacii care suplinesc lipsa de oxigen din zonă.
Au schimbat ministrul turismului, acum e o tanti graţie programelor căreia sper să auziţi şi de alte locuri, pentru că de Riviera Maya, Ixtapa, Acapulco şi ce vi se mai vinde m-am săturat.(pregătesc o poveste cu unde şi când e de mers la mare în Mexic, mă simt în puteri).
Mănunchiul de spanac se vinde, după cum spune reclama de la radio, cu 65 de cenţi (17 pesos un euro acum, de când cu Grecia unde angajaţii la stat aveau 14 salarii, nu 13 ca în vremurile bune pe care le-am lăsat în urmă când mi-am făcut valizele, în România ţara-mumă).
Aflând ce vreme şi vremuri sunt pe acasă mai că mă jenez să vă povestesc că noi ne-am dus trei zile aici aproape, să ne expunem pieile la soare, umbră şi nisip, totul în funcţie de oră, am dat de canadieni care fugeau de frig, ne-am simţit pe plajă ca la clubul de lectură, m-am jenat să fac fotografii dar v-ar fi plăcut. (Mie, pe deasupra, îmi mai plac şi hotelurile şi spitalele de aici unde, obicei american pesemne, există o mică încăpere-bibliotecă. În ea, cărţi lăsate, probabil, de turişti şi citite de cei care ori şi-au terminat ce îşi aduseseră de acasă ori ştiau despre acest obicei şi nu au mai cărat greutăţi din astea după ei )
În restaurant, obiceiuri periculoase: o mică încăpere cu nu mai mult de 10 mese a fost mereu plină de flăcări cât am stat noi acolo să ne nutrim. Gătitul şi flambatul printre mese începe să mă enerveze. Am stat pe gânduri dacă să cerem şi noi ceva cu precizarea că nu dorim să ne ia părul foc şi că pe bună dreptate gătitul se duce la bun sfârşit în bucătărie.
Am hrănit o salamandră (aiurea, i-am rupt o banană bucăţele la gura unei grote de unde am văzut-o ieşind abia a doua zi), nu mi-a mulţumit dar mă tem că nu vorbeam eu limba locului.
Nu am terminat cu Prison Break dar plecatul ăsta la Pacific e cu legătură: furăm la Ixtapa, între Lazaro Cardenas şi Acapulco (da, Bandidas, nu l-am văzut!), unde Sucre se dusese să-şi vadă MariCruza. Genial, aeroportul are doua încăperi şi au filmat fix la check-in, unde se presupunea că va avea loc întâlnirea! Mie nu-mi plac făcăturile, zău aşa! Acum mai avem de mers în Panama şi la Chicago.Mai să mă credeţi că facem tururi Prison Break, nu? Ei uite că suntem soiul ăsta: la NY am fost cât pe ce să facem un tur Seinfeld! Acum am mers la Ixtapa pentru că am dat în mania pachetelor avion+ hotel. După care mergem frumuşel în locuri necunoscute oamenilor cu valiză.
Aici ninge... iarasi.
RăspundețiȘtergereCând zici "sector" în DF te gândeşti la "colonia"?
RăspundețiȘtergereEu sper ca noul ministru al turismului să nu facă mai mult decât precedentul. Ar fi păcat să se strice locurile alea liniştite unde turiştii nu se avântă ("Where eagles DO NOT dare"...). (Dacă puteţi, nu ocoliţi Bonampak şi Yaxchilan!)
17 pesos pentru un euro? E-hee, "pe vremea mea" era doar 14!
Cărţile lăsate de călători credeam că sunt o caracteristică exclusivă a "youth hostels". Observ acum că şi la 'oteluri cu stele pe epoleţi sunt de găsit.
"gătitul se duce la bun sfârşit în bucătărie"
Nu sunt de acord: gătitul nu înseamnă întotdeauna prepararea mâncării. Uneori gătitul are un rol mai mult convivial, decât de igienă a alimentaţiei. La japoneji chiar sunt feluri care se prepară în faţa oaspetelui. Miamm!
nu, colonia e cartier, delegación ar fi sector.Colonia de aici nu au primar (jefe de delegación)
RăspundețiȘtergeresa stii ca binele de care vorbesc eu nu inseamna adusul turistilor unde vulturii nu se avanta(asta imi suna exclusivism snob de genul nu mai spuneti lumii de Portiţa). Nu sunt pentru turismul de masă ci pentru cel de bun simţ, în care localnicii să nu fie bătaia de joc a turiştilor care le aruncă trufaşi trei bănuţi. Să ştie şi europeanul de Zacatecas, că poate merge cu cortul în Oaxaca, să aibăp camping cum trebuie sau să stea pe la oameni, nu în hosteluri dubioase de unde pleci cu cuţitul la gât pentru că, pentru bani, proprietarul îi cheamă pe băieţi cînd prada se arată mare.
un euro a fost si 20 de pesos.
Eu susţin în continuare că gătitul se duce la bun sfarsit in bucatarie si din motive de igiena, in primul rand.credeam ca mancatul are rolul convivial, nu culesul plantelor, curatatul cartofilor, alesul boabelor de fasole. la restaurant e la restaurant, nu mă cunosc nici cu bucătarul nici cu chelnerul cu aruncător de flăcări! Iar preparatul în faţa mesenilor mă tem că se perpetuează şi din teama clientului de a nu mânca cine ştie ce căţel în loc de miel.