31 august 2010

Barbie- după gratii. Mi-e teama ca urmează o baie de sânge, iar.

Hai că n-am luat-o razna. De câteva ore primesc alerte de la toate site-urile de ştiri la care m-am abonat, că Barbie a fost capturat. El, Barbie (nu cred să aibă o Kena) e un lord al drogurilor, un rău, un măcelar, un texan pe numele lui Edgar Valdez Villarreal şi a fost reţinut după un an de muncă intensă cu care se laudă cei care vorbesc în numele serviciilor secrete mexicane.
Ai căror angajaţi (cine o fi însărcinat să menţină liniştea, ordinea şi progresul în ţara asta mare, mare) atâta cap n-a avut să ştie că într-un stat violent cum e Tamaulipas (cel în care au fost masacraţi 72 de amărâţi care sperau să ajungă ilegal în US and A) procurorul care se ocupă de caz trebuie protejat. Nici n-a apucat să se dezmeticească prea mult, odată pus pe treabă, că a fost ucis. Violent. Un semnal, să ştie toată lumea cine comandă şi cine nu.
Pentru că din astea avem aici. Semnale, ziarişti săraci cu duhul care cad în capcana narcotraficanţilor şi difuzează imagini sângeroase, fotografia unicului supravieţuitor al masacrului cu nume şi prenume, inscripţii ameninţătoare semnate, deloc concret, La Barbie, Los Zetas, Familia Michoacana, La Linea, Cártel del Golfo şi câţi alţi supăraţi or mai fi pe aici. 

Fotografii nu am, că nu frecventez asemenea anturaje, apropo.


O să lipsesc puţin, mergem să ne clătim minţile mai pe lângă uragane. Ne ameninţară că pe acolo nu e nici curent electric nici semnal de mobil.

4 comentarii:

  1. Ce de grozavii! Ma uimeste ca ziaristii si securistii n-au invatat nimic dupa atatia ani de luptat cu cartelurile.

    Uraganeala interesanta sa ai!

    RăspundețiȘtergere
  2. De o vreme asa, de cand scrii tu cum si ce se mai intampla prin Mexic, incep sa apreciez mai tare Romania.?

    RăspundețiȘtergere
  3. Beatrice, eu am surprize in fiecare zi dar cu suparare spun acelasi lucru> nu invata din istoria propriei tari, nu invata nici din greselile din alte parti. merg inainte , isi schimba meseria dupa ceva timp, nu pot sa-mi explic.
    Mersi de urarea cu uraganeala.
    Milady> am de ales: ori va spun din astea ori va povestesc cum a fost la singura ora dintr-un curs de croitorie la care am fost(si nu/mi pare rau). Important e sa nu va lasati coplesiti de tot, de tot, de problemele de acolo. Care pe mine ma deprima rau.

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu la Cancun va duceti, sper. Tocmai am citit veri bed niuz de acolo.

    RăspundețiȘtergere

Mulțumesc pentru comentariu. Cu siguranță nu e violent și nici măcar un nenorocit de spam. Vă răspund imediat ce pot!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...