tumultosul februarie al Chavelei Vargas

Cine mă cumoaşte de dinainte să poposesc eu în Mexic ştie că printre lucrurile care m-au entuziasmat cel mai mult când am aflat unde-mi voi petrece următorii ani era şi acela că voi respira acelaşi aer cu Chavela Vargas. Gusturi. Oblia/Ilinca îmi spunea să fiu eu sănătoasă că e undeva în fundul pământului, bătrână şi aşteptând marea trecere, nu dornică să-mi cânte mie personal Paloma Negra. Au urmat altele, Chavela îşi ducea zilele liniştită, eu oarecum la fel, doar cu vreo 60 de ani mai jună şi în puteri, până când aflu din El Universal cum că ar fi reţinută fără voia ei şi, mai rău, exploatată, undeva într-un hotel aproape de Cuernavaca (şi nu departe de aici, în consecinţă). Ceva nu-mi miroase bine: cei care fac afirmaţiile sunt membri ai familiei, spun că au trimis soli să vadă ce face mătuşa şi că ar fi văzut-o drogată în scaunul cu rotile. Familia dă vina pe scriitoarea şi biografa Chavelei, Maria Cortina, care nu ar lăsa pe nimeni să se apropie de artistă. Prevăzătoare şi cu reţeta micului jurnalist amator în acest caz,  întreabă-l şi pe celălalt ce crede despre toată tevatura aceasta, îl iau la puricat pe Google, găsesc notiţe, le pun în ordine cronologică şi aflu cum că da, bine ziceţi, lucrurile nu stau chiar aşa. O fi Chavela în scaunul cu rotile, dar le-a spus ziariştilor de la Excelsior că rudele pomenite mai sus nu-i vor decât moştenirea. Punct sau semnul exclamării, cum vreţi să ecranizăm faptele. Ea e bine, aşteaptă să termine un alt album, da, le-a cerut muchachelor să nu o deranjeze nimeni (mai ales familia) şi,când o fi să fie, să-i fie ascultate dorinţele pentru acest moment: să fie arsă iar cenuşa să fie aruncată într-un râu frumos curgător pe aceste meleaguri. Aşa că Paloma Negra cu Chavela Vargas şi o furtună într-un pahar cu apă.