Norman Manea despre dictatură

În Statele Unite mi se pune deseori o întrebare foarte simplă şi foarte complicată, dar care e foarte reală şi profundă: "Cum e posibil ca o ţară să poată trăi 40 de ani sub o asemenea dictatură?" E o întrebare pe care ar trebui să ne-o punem cu toţii, pentru că în fiecare zi trebuia să suportăm, să trăim, să întreţinem o anume complicitate cu dictatura. Nimeni nu era complet inocent. Adevărul e că nu ştiu cum să răspund la această întrebare. Spun: "Nu le pot explica oamenilor care au trăit mereu într-o societate liberă, şi care au făcut întotdeauna ceea ce au dorit, cum am putut trăi atâta timp într-o astfel de societate. Dar gândiţi-vă la colegii voştri de serviciu. Imaginaţi-vă că aveţi un şef îngrozitor, lucru care se întâmplă deseori, şi întrebaţi-vă cum e posibil că îl suportaţi şi continuaţi să lucraţi cu un şef insuportabil. Cu toate acestea, lumea suportă. De ce o face? Pentru că trebuie să plăteşti chiria, să mănânci. Te vezi obligat să suporţi. Dacă extinzi acest lucru la nivelul unei ţări în care, practic, totul e proprietatea statului şi unde nu există o alternativă- desigur, mereu a existat un erou, puţini; mereu au existat puţini şi mereu vor fi puţini-, răspunsul e că e ceva inerent fiinţei umane."

Norman Manea într-un dialog cu Antonio Muñoz Molina,  în octombrie 2010, la Madrid, la Círculo de Lectores, cu ocazia unui eveniment organizat de Institutul Cultural Român şi Casa Sefarad-Israel.
Sub titlul "Textul nomad", doi mari scriitori europeni au discutat despre literatură, memorie, dictaturi, democraţie şi gustul amar al exilului.

Dialogul complet, în spaniolă, se găseşte aici, pe pagina revistei Letras Libres.