Adica buna ziua dupa o lunga si frumoasa (cel putin pentru mine) absenta. Am fost plecata in cea mai frumoasa calatorie de pana acum (si am termeni de comparatie berechet ca sa ma declar fe-ri-ci-ta.)
Salutul e in tzotzil, limba folosita de locuitorii zonei inalte a statului Chiapas din sudul Mexicului.
Chiapas, pe drept cuvant numit paradis de foarte multi mexicani, se afla in zona care pentru mult timp, alaturi de Guatemala, facea parte din Capitanatul Guatemalei.
Un stat oropsit, numit de colonialistii spanioli "fundul pamantului", e locul unde indigenii au fost, parca, cei mai chinuiti si mai batjocoriti de catre cuceritorii care nu au gasit ce cautau mai mult: aur.
Cei care au rezistat au avut mare noroc cu Fratele Bartolomé de las Casas, care, ingrozit de felul in care erau tratati bietii oameni a luptat tot restul vietii sale pentru binele lor. Omagiu, orasul San Cristobal de las Casas (un alt loc minunat pe care abia am asteptat sa-l cunosc), care ii poarta numele. Am vazut locuri si oameni minunati, m-am intors in timp sute de ani, am pasit in Selva Lacandona unde m-as intoarce sa traiesc oricand as vrea sa o rup cu lumea
(nu m-ar primi nimeni, dar pot visa, nu?) chiar daca acolo apa de baut e o problema (o statie de epurare putintel mai in aval, un rau altadata curat si acum datator de boli, suparare), am imbratisat si am fost imbratisata de copaci, am vazut crocodili, maimute, tucani, lilieci micuti, pelicani, plante datatoare de sanatate, insecte nesuferite datatoare de boli, soare la chindii de temple demult abandonate si de foarte putin timp redescoperite, cascade, arbori de cacao, de cafea, ananasi si banane culese din spatele casei, oameni parca acum coborati de pe stucatura ori picturile templelor, o lume atat de frumoasa despre care o sa incerc sa va povestesc cat mai multe.
O lume in care armonia e calitatea cea mai importanta. Exact ca in imagine.
Ka’a xi’itech! Adica la revedere, in maya chol, o alta limba vorbita in acelasi stat Chiapas.
