Cu siguranţă Neti vă spune despre nişte cuadraturi dubioase sau măcar multe lucruri în casa lui Marte, altfel nu-mi explic de ce atâtea prăbuşirii aici în Ciudad de Mexico.
Mai întâi nişte "balene"- elemenţii uriaşi care susţin nivelul doi al şoselei interioare de centură. Din fericire, totul s-a petrecut dimineaţa devreme, nimeni nu a fost rănit iar compania care ridica respectiva porţiune de carosabil a plătit amendă pentru incident. Se dovedise că supraveghetorii şantierului nu erau acolo, nimic mai mult. Pe reţelele de socializare s-a glumit toată ziua despre balenele eşuate în oraş. Astăzi au urmat un gard de protecţie al unei alte şosele, acum câteva minute un zid despărţitor într-o mare parcare publică.
Nu mă îndepărtez prea mult de locul din care vă scriu, de acasă, şi vă spun atât: această clădire a fost terminată cu trei ani în urmă, înainte să ne mutăm noi, dar deja are pereţii crăpaţi.(Nu din senin, cutremure mai mici sau mai mari sunt tot timpul aici.) Sunt convinsă că, pentru că mâna de lucru nu e deloc scumpă în Mexic, mulţi constructori preferă să dea din când în când bani pe reparaţii, în loc să investească în materiale de construcţie de calitate. La fel s-a întâmplat şi cu Muzeul Soumaya (muzeu privat aparţinând lui Carlos Slim- pentru al doilea an consecutiv cel mai bogat om din lume, potrivit publicaţiei Forbes). Treptele de la intrare ori zugrăveala din interior contrastează îngrozitor de tare cu luciul exteriorului "lăcaşului de cultură" ori cu valoarea exponatelor- sunt finisate cu materiale ieftine şi vor fi renovate o dată pe an, pun rămăşag pe ce doriţi dumneavoastră.
Vor veni şi adepţi ai acestui mod de a face treabă: cum să menţii ocupate atâtea braţe de muncă mexicane?
Eu suspectez că la mijloc mai sunt şi întreprinzători de tipul Crassus care, pentru a avea siguranţa zilei de mâine (şi aici îi trag ştrengăreşte cu ochiul Adrianei care mai devreme mă întreba ce-mi lipseşte din România) se asigură că mântuiala e eticheta felului de a lucra. Nimic nou sub soare.
Un exemplu AŞA DA: casa unor saşi din Saschiz pe care bunicul meu, cât mai trăia, o îngrijea până ce reveneau proprietarii din Germania (se întorceau o dată pe an, vara, pentru două-trei luni). Ridicată cu o sută de ani în urmă, fără alte reparaţii decât zugrăvit şi aranjat de ţigle, e acolo: dreaptă, demnă, lucru nemţesc. Trepte din lemn bordate cu metal bătut în cuie mici, la distanţe şi mai mici.
Răbdare pentru durabilitate. Din aceea din care rar mai observ.
În timp ce citeam cu atenție postarea, chiar mă gândeam la ce am comentat ieri vizavi de punctele comune ale acestor două țări/ națiuni. Am ajuns apoi, la conexiunea pe care ați făcut-o, privitoare exact la acest aspect! Interesant că am avut dubii și interesant că mi s-au înmuiat anumite certitudini legate de România. Uneori, mai avem și noi nevoie de comparații ca să nu cădem în cap, într-un maladiv pesimism. Și nu spun că noi, ca popor, suntem pesimiști, din contră. La noi, dacă ne pică tavanul casei, sau nu avem siguranța de a trece liniștiți pe străzi, e un fleac, ceva ordinar, banal, chiar. Un "lasă, dom le, că s-a văzut și mai rău de atât", apoi iese chiar și un banc pe tema asta. Noi suntem de un optimism tâmp, care nici măcar nu are fundament.
RăspundețiȘtergereSigur că, nu pot decât să vă mulțumesc că mi-ați mai dezamorsat pesimismul în privința cursului pe care-l urmează țara noastră, chiar dacă se merge pe ideea "caprei vecinului", e bine și așa. Trebuie să iau, totuși, lecții de optimism de la conaționalii mei! Asta ca să mă pot adapta! :) Și, din păcate, pot să afirm că nu vorbesc deloc într-o manieră sarcastică.
După trei ani de trai oarecum lin în Mexic, mai
RăspundețiȘtergereîn glumă sau mai în serios, le recomand tuturor amicilor care (pe bună dreptate!)se plâng de România, un sejur aici (deşi una e să fii turist, alta să te loveşti de electricianul care nu vine, poliţistul care te opreşte pentru puţintică mită, lumina care se ia din senin, cablul care cade, internetul lent etc şi iar etc)
Ideea e, de fapt, că de multe ori doar ieşind din ţară mai observă omul că problemele sale nu sunt singulare. Până săptămâna trecută, de câte ori ajungeam la stări ce duc spre disperare din cauza "sistemului", îmi spuneam: voi merge într-o ţară scandinavă, voi suporta frigul dar ce mulţumită voi fi! Ei uite că o asemenea decizie se ia cu gândul la plusuri şi la minusuri mereu. Optimism!!!