buna dimineata, primavara!

Hai că mai e puţin până la echinocţiu, vin  inundaţiile, Paştile, cireşele şi căpşunele şi apoi canicula.
(Anul acesta avem alegeri?)

Dacă ar fi aşa de uşor de trecut peste toate astea aşa cum le-am butonat eu am îmbătrâni într-o clipită!

Vă salut, dragi prieteni, după o săptămână de nemeritată odihnă presărată cu ştrudel şi alte bunătăţi din ţara lui Oetzi.

Apropo de el, am citit în The New Scientist (cum publică ei articolele în funcţie de călătoriile mele!) că domnul avea intoleranţă la lactoză (v-am spus eu să nu mai beţi lapte!) şi că şi-o fi dat el duhul între Italia şi Austria (încă se mai ceartă pe tema asta) dar urmaşii lui trăiesc bine mersi în Corsica şi Sardinia. Alte descoperiri făcute în urma analizei ADN a mumiei de gheaţă descoperite în Dolomiţi aflaţi pe larg aici.

Ţara lui Oetzi adică Tirolul de Sud (Alto Adige la italienii mândri de cum s-au jucat cărţile după al doilea război mondial) unde oamenii or vorbi italiana dar cu accent ce aduce a Austria, or fi afirmând lucruri cu tărie dar fără să ridice tonul şi fără să gesticuleze şi or fi având capitala la Roma dar pe maşini, indicatoare şi alte locuri unde scrisul este unealta de comunicare totul este în germană şi în italiană. Până şi pe maşina poliţiei! Pe cea a carabinierilor nu, de unde şi glumele de pârtie la care m-am dedat: doar cei vor fi luaţi de maşina cu care au venit oamenii legii trebuie să ştie că aceştia sunt carabinierii.

Cum se ajunge şi ce poate face omul de bună credinţă în Dolomiţi o să vă povestesc treptat.
În imagine, lacul din Dobbiaco/ Toblach .