Mirosul orasului Buenos Aires

Buenos Aires este al doilea oraş de pe continentul american în care a fost introdus metroul

Capitala Argentinei nu se află la malul mării ci pe mâlosul (cel puţin la vărsare) Río de la Plata. 

Umezeala e mare şi los porteños se laudă că sunt singurii care anunţă la televizor temperatura reală dar şi cea percepută de locuitori din cauza atmosferei jilave. Cuvânt extrem de potrivit în contextul Buenos Aires, întrucât oraşul pare penetrat de aburii care se ridică din apele fluviului până la ultima cărămidă. 

Miroase amestecat:
început de igrasie, naftalină pentru moliile atrase de umezeală, miroase a ponosit şi prăfuit. Dacă pentru fiecare oraş memoria-mi olfactivă păstrează un sertăraş, pentru Buenos Aires, la fel ca şi pentru Paris, am o întreagă comodă.

Mirosul metroului, damful de dezinfectant din băi, toalete publice şi cel puţin douăzeci de metri în jurul acestora,  mirosul de cărţi acoperit de izuri de pivniţă din librării şi anticariate, stranii amestecuri de cafea, clor din paharul cu apă care însoţeşte orice cafea şi detergent ieftin din cafenele; duhoare de mâncare încălzită la microunde, praf de pe sticle, piei de pe mese şi fum de ţigară de pe vremea când obiceiul era permis în restaurante, eşapamentele maşinilor care n-ar merita un loc, săracele, nici măcar la muzeu.

Buenos Aires nu se află la malul mării, dar nici nu e înconjurat de dealuri ori munţi, ca să spui că nu e chip ca vântul să risipească tot ce am enumerat mai sus.

Chiar dacă or fi curenţi de aer ca să le alunge, Buenos Aires nu stă degeaba: emană noi şi noi mirosuri.