Traducere (a mea): "Iubirea perverteşte, persoanei iubite nu-i refuzăm nimic: nici lipsa de loialitate faţă de un prieten, nici trădarea. Fiind loiali unei persoane, le suntem neloiali tuturor celorlalţi. Adolfo Bioy Casares."
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Mda. Nu e CHIAR asha. Si nu e regula, mie mi se pare ca e de la caz la caz. Si cu ceva efort, potzi micshora momentele de tradare sau de cedare totala. Caci daca persoana iubita atit de orbeshte te determina sa te calci in picioare, pe tine si pe prietenii tai, nu prea are shanse sa dureze, pe termen lung. Zic si io.
RăspundețiȘtergereZici bine, dar pe vremea lui si mai ales in tara lui cred ca era valabil in matea majoritate a cazurilor. Poate era si cu atingere la politica, cine mai stie?
RăspundețiȘtergereMarea, pardon
RăspundețiȘtergereCe nu-nţeleg eu: de ce "minuciosa" şi "superflua"? Cred că la fel te-ai întrebat şi tu, de vreme ce nu le-ai tradus.
RăspundețiȘtergerePentru că el e argentinian care, cu 50 de ani în urmă sau când o fi scris asta era mai tipicar decât mai concreţii de astăzi. Nu am tradus ca mi se părea...ăăăă... superfluu. Cum să numeşti lipsa de loialitate, care mi se pare insignifiantă faţă de trădarea care va fi pomenită mai târziu, meticuloasă şi plină de stăruinţă, transformând o noţiune continuă în ceva repetat? Cum să spui despre trădare, care e mult mai mult decât lipsa de loialitate de dinainte că e în plus?
RăspundețiȘtergereNici în vremurile când vorbeam mai fără de sens ca acum (2006-2009) nu cred că mă exprimam aşa!
Mie îmi place verdictul lui final însă. Şi mi-am amintit să vă pun, drept compensaţie şi adaos colectivist la minunea din ultimul rând, o fotografie cu o placă de la intrarea unei clădiri în care Ortega y Gasset a poposit la Buenos Aires.