Paparatii la Florenta sau cum m-a enervat Naomi Campbell

Am fost, cu câteva săptămâni în urmă, până la Florenţa.

(Pleacă un prieten departe de tot, era o petrecere de adio, trenul Italo ne-a dus în nici două ore cu doar 40 de euro dus-întors de persoană până acolo, aşa că de ce nu?)

Frumos de tot cu petrecerea, proiecţii de imagini, autobus închiriat pentru o fotografie de grup sus în Piazzale Michelangelo, cu panorama oraşului şi o a doua zi plină pentru revăzut nişte locuri.

Masa de prânz: la Patru lei, nu departe de Podul vechi. Trattoria 4 leoni, pentru când aveţi drum pe acolo. Nici ieftină, nici scumpă. cu meniu micuţ, cât să spună Gordon Ramsay ca lucrurile nu au cum să meargă prost.


Bistecca fiorentina pentru stomac de fier şi viaţă scurtă, salată şi ravioli cu pere în sos de taleggio pentru cine doreşte altceva de la prezent şi mai ales de la viitor.

Desert: pe o căldură nu tocmai ucigătoare (Florenţa e într-o mică depresiune unde căldura se conservă bine făcând din oraş iad, în lunile de vară)cum să nu doreşti un sorbetto di limone (lichid, în pahar de şampanie, nu îngheţate-farsă)?

bum.

În timp ce ne vedeam de primo şi secondo, două maşini de teren cum nu au ce căuta pe străzile localităţilor italiene (din motive practice, dacă nu de bun-simţ) se opresc, din ele coboară un grup roind în jurul unei doamne care şi la prima impresie şi la ultima, când chelnerii îşi făceau fotografii cu dumneaei, părea Naomi Campbell.

Naomi Campbell!!!!!


S-au aşezat la dreapta mea, şi-au comandat 156439764329765 de pahare cu sorbetto di limone. Căldură mare.

De ce ne-ar interesa blidul altuia?

Pentru că, şi revin la povestea în care protagonista sunt eu, mai scundă cu 10 cm decât Naomi şi cu alte calităţi, trag nădejde, aflată la momentul desertului: nu mai avem, s-a terminat, a mers totul la masa vecină, tras complice cu ochiul, mândrie fără prejudecată, provincialism italian.

Nu-i nimic, or fi poftit, are balta peşte şi Roma sorbetto. Grupul din dreapta mea se ridică, pleacă, la centrul mesei rămân 4 pahare cu sorbetto neatins.  De aici a pornit frustrarea, înţelegeţi un biet călător care voia să-şi termine prânzul cu un căpăcel răcoritor!

De masa vecină s- a apropiat, la un moment dat, și o conațională de- ale noastre, dintre acelea cu fustă lungă înflorată și mâna întinsă. Habar n- avea cine a ignorat- o! S- a ocupat de ea, repede să n- o deranjeze pe NC, șoferul/ garda de corp.

Vorbitorii de limba engleză cu tot felul de accente au plecat în aceleaşi două tancuri negre americane, clienţii continuau să sosească, o familie de japonezi  se aşează înainte ca personalul să cureţe masa, doamna îi face semn chelnerului şpriţ şpriţ, gest de cârpă peste masă şi aici regret că nu-i vorbesc limba, să-i fi spus că are fericirea să stea la masa la care a stat manechinul.

Lămuriri:

• Naomi Campbell se afla la Florenţa pentru că în acele zile avea loc Pitti Uomo giugno 2012.
• Florenţei îi spune Florenţa şi nu Firenze, mulţumesc pentru atenţie.
• Am mâncat un semifreddo de alune de pădure şi rău nu mi-a fost.
• Am fost privată de sorbetto din cauza distribuţiei karmice: cu 20 de ani în urmă, împreună cu un prieten din copilărie, am dus-o mult timp în crize de râs aplaudând ca numita Naomi Campbell. Poate ţineţi minte: coatele şi poigneurile rămân lipite şi doar palmele se mişcă.

Aplauze!