Perle și bălegar sau de la petreceri pompoase la rînit mîlul de după inundații

Desigur că viața e frumoasă, cum altfel să numesc momentele în care am primit complimente pentru ceea ce vedeți în imagine de la publicul larg de la doi ani până la vreo 45? Mi piace!, am auzit o vocișoară, și atunci am știut că sunt un geniu fără să fiu femeia la cratiță cu aspect de caracatiță.

Nu-i nimic, petrecerea terminată cu triumfalul semifreddo cu miere de castane era doar o amintire când ne-am dat seama că în garaj electricitatea, care se dusese naibii  odată cu deversările din sistemul de canalizare despre care vă povesteam zilelele trecute, revenise. Am mers să evaluăm pagubele și să vedem ce putem face cu tot felul de mâini dibace (Cam câte aduni duminica pe înserat? Puține, nu calculați!)

Am găsit un strat de vreo 10 centimetri de mîl (apă de canalizare fiind puteți să folosiți și cuvântul acela maro, căci departe de adevăr nu aveți cum să fiți) în care zăceau niște obiecte de care oricum urma să ne despărțim, chiar dacă pe altă cale (nu-i frumos să visezi că frigiderul cel vechi va merge, alături de confrații aragaz, cuptor și surata mașină de spălat din aceeași retrogradă clasă energetică din cauza căreia nimeni nu le-ar cumpăra, chit că abia au fost folosite,  în căsuța de la munte care există doar în planuri? Ba da!)

Un vecin ne-a împrumutat un frumos teu cu aspect de imens ștergător de parbrize cu care am rînit cât am putut. Exact cât să poți conștientiza unde se află fiecare mușchi intercostal și să-ți dai seama că un anumit mușchi al antebrațului, dacă e forțat peste măsură, nu te lasă nici să storci tubul de pastă de dinți, când, miezul nopții trecut fiind, te-ai întors în casă la autodezinfectat și închis ochii pentru un somn buștean.

N-a fost sport, căci am respirat umezeală și ce microbi or putea pluti în aer în urma apei de canalizare care a marcat o frumoasă dungă alb-murdar undeva la un metru și douăzeci de centimetri înălțime, la trei centimetri, ce fericire!, sub comutatorul electric.

Și apoi pivnița. Alte averi destinate uitării dar nicidecum aruncării care de-atunci au fost supuse unor îndelungi procese de dezinfecție cum numai în filmele cu personaje iradiate ați putea vedea. 

Curățenie, duhori, mâini chinuite și degeaba înmănușate și un concert, alaltăieri, la Auditorio della Musica: Martha Argerich, sub bagheta lui Antonio Pappano. O perlă.

A sunat cam așa (Argerich cântă Concertul pentru pian și orchestră Opus 54 al lui Schumann de când era copilă, apropo)

Ieri, din nou la treabă, căci viața are urcușuri și coborâșuri și o mulțumire: la suprafață e OK, grosul va fi făcut de niște specialiști într-ale higienei.

Un alt mărgăritar, pentru că așa mi-e obiceiul: iar plec. Să văd eu ce i-a plăcut Pofticioasei la Nisa, nu de alta. Sau ba da: de alta:)

După care două concerte, până la jumătatea lui decembrie: Daniel Barenboim și Radu Lupu.

Vă țin la curent atât cu mondenitățile cât și cu miasmele. Acesta este un blog.