(dedicat colegilor mei și dragii mele profesoare, Dorina Pop)
Că avem o stea în frunte, alături de zvelte degețele zburând pe claviaturi, nici nu mai trebuie să vă spun, nu e așa?
Aflați însă că Fredrik Ullen, cercetător la Karolinska Institute (prestigioasă instituție medicală din Stockholm) mai are ceva de adăugat: anumite arii cerebrale ale celor care au învățat de mici să cânte la pian și și-au continuat studiul până la maturitate sunt organizate în mod diferit.
Exersând, pianiștii stimulează producerea de mielină (teaca nervilor, dacă vă aduceți aminte de la orele de anatomie) care ajută la transmiterea semnalului nervos. Detalii aici.
Studiul a fost realizat pe opt pianiști profesioniști și opt voluntari care nu au nimic de a face cu muzica, toți în vârstă de 32 de ani, când fibrele nervoase ajung la maturitate completă.
Pe de altă parte, Charles Limb, cercetător de la Universitatea Johns Hopkins, a descoperit că ariile de inhibiție de pe creierul muzicienilor de jazz se dezactivează în timpul improvizațiilor. Se activează în schimb cele legate de creativitate. Un articol pe tema aceasta aici.
mi-ar fi placut sa stiu canta la pian. mi se pare un instrument fascinant. va admir pe voi ce care stiti sa-l manuiti!
RăspundețiȘtergere"Exersând, pianiștii stimulează producerea de mielină [...] care ajută la transmiterea semnalului nervos."
RăspundețiȘtergereDeci sunt mai nervoşi?
Păi semnalul nervos nu e semnalul enervant, iar inervarea nu e enervare.
RăspundețiȘtergereTu ai enervat vreodată pe cineva?
Lara eu am avut noroc și poate a fost singurul lucru pe care l-am făcut constant, în viață. O să scriu și despre cum am ajuns eu la Liceul de artă. Chiar așa, frumoasă temă de casă!
RăspundețiȘtergeredadada! abia astept sa citesc!
RăspundețiȘtergere