A ales singura școală de fotografie care exista în Italia, pe atunci (pe care a abandonat-o când a început să lucreze).
A plecat apoi în Franța, unde spune că a învățat să aprecieze rolul social al fotografului.
De acolo la nevoia de a aprofunda anumite teme n-a trecut mult timp.
De acolo la nevoia de a aprofunda anumite teme n-a trecut mult timp.
Sfatul său: să nu-ți fie niciodată frică și să cauți.
Îi place să interpreteze modul în care se reprezintă oamenii.
Crede că „o fotografie frumoasă care povestește o tragedie nu face decât să-i confere dramei o dimensiune universală, devenind sinteza extremă a unei tragedii colective. Dacă sunt folosite și canoanele esteticii, nu e condamnabilă din punct de vedere etic.”
Vedeți iDiseea lui Stefano di Luigi aici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc pentru comentariu. Cu siguranță nu e violent și nici măcar un nenorocit de spam. Vă răspund imediat ce pot!