Mexic, Italia, ce mai conteaza?

Mai țineți minte poveștile mele panicarde din Mexic? Ieșitul din casă în haine de homeless întru întoarcerea acasă în siguranță?

Tare mi-e că mi-am pus greșit dorința, când am revenit în Europa: nu voiam să trăiesc ca în Mexic, zână aiurită,  ci în Mexic!

Trei motive repede-repejor, ca să nu mă credeți paranoică:

Deși în Napoli nu e deloc ciudat să fii agresat, furat de un motociclist în mers, ucis pentru că te-ai împiedicat și ai dat cu capul de bordură după ce te-au îmbrâncit ca să-ți ia ceasul sau poșeta, de la o anumită latitudine în sus așa ceva nu există.

Ei uite că dimpotrivă!

1. În Roma nu mai poate posesorul de Lorex* (codificăm, codificăm!) să meargă liniștit pe stradă: jafurile s-au cam înmulțit și îi vizează mai ales pe cei care pășesc în viață având ca motto bling-bling.
2. La Milano, pe via Spiga, cu două zile în urmă, așa, pe la 11.30 (AM!) 6 gealați cu bâte de baseball au spart geamul unui magazin de bijuterii.
3. Tot la Milano, căci acolo se învârt banii națiunii italiene, hoții au intrat în casa unor bătrâni, i-au amenințat și le-au luat banii de sub saltea. 10 mii de euro, spun ziarele.

Despre mine: sunt bine, mulțumesc, tocmai m-am întors din Chile. Am citit un roman a cărui acțiune se petrecea acolo taman în timpul dictaturii și am văzut NO (un film despre campania publicitară care a dus la începutul căderii lui Pinochet). Chile se află pe lista de călătorii, desigur! Dacă n-ar fi așa de departe!

Aici plouă și e înnorat, migrenele cauzate de vremea rea nu se compară cu baroasele muncitorilor care renoveaza apartamentul de la etajul unu. Jos zgomotele! Sus cerul senin!