De-ale calatoriei

Ce perioada mai potrivita pentru a dezbate confortul în călătorie?

Unde sunt vremurile în care plecam la drum cu ceai la termos pe trenul de noapte ce ne ducea la mare, cu sandvișurile făcute să avem pe tren sau în mașină, cu supa la plic primită din Ungaria pe care mama o păstra ca să aibă ce să ne dea cald (supă făcută pe micuța noastră roșie butelie de gaz în parcarea de pe drumul care ne ducea către Ciucea)?

În trecut, unde să fie?

În acel trecut în care nu-mi ardea mie de odihnă, pe scaunul din spate al mașinii. Număram stâlpi, mă uitam prin curțile oamenilor (ce bine că n-avem autostrăzi!), închideam ochii și strângeam pleoapele ca să reglez cantitatea de lumină și să obțin ce culori doream eu.  Roșu era ușor. Verde nu.

Trecutul mai apropiat, în care drumul la București după vacanțe părea o excursie cu clasa la trenul de noapte. Toți la cușetă, cu câțiva adulți serioși care zău dacă se simțeau bine printre noi care din toată povestea apreciam mai degrabă faptul că mergeam împreună decât patul și perna date de CFR în schimbul biletului.

Nici acum nu dorm: citesc, mă uit la filme și la ceilalți pasageri. În spectacolul din mijloacele de transport în comun, de la tramvaie unde adorm diferiți truditori în tura de noapte la avioanele care fac lungi zboruri transoceanice, somnul e o componentă simpatică de tot. 

Am văzut călători dormind revărsați peste vecinul de scaun, căzuți în spațiul dintre scaune și continuând să tragă la aghioase, sforăind de se cutremurau tăvile celor de la clasa business și în posturi yoga care le permiteau să stea comod în micuțul spațiu avut la dispoziție (din categoria asta fac și eu parte).

 

Cel mai tare îi admir pe cei care doar observați de aproape lasă să se întrevadă ceea ce fac: dorm.  Șezând drept, cu ochii închiși, dorm elegant și discret. Se trezesc după 6 ore proaspeți și habar n-având că între timp avionul a parcurs mii de kilometri iar Pământul și-a făcut norma în mișcările sale de rotație și revoluție.

Pentru ei, probabil, a fost inventat obiectul din imagine: o pernă pe care eu n- o găsesc comodă (am vreo trei, majoritatea primite cadou, dacă tot călătoresc așa de mult) atașată unei glugi pentru ca somnul din timpul voiajului să aibă loc așa cum eu nu le dau voie tovarășilor de drum, din moment ce-i observ: în intimitate.

Desigur că n-are rost să dați 20 de dolari pe ea, o puteți face acasă, nu e deloc greu.

Voi reușiți să dormiți la drum lung?