Muzeul ABBA- sau cum m-am întors iar în copilărie

Din mai 2013 s-a deschis, la Stockholm, muzeul ABBA. A fost votat în câteva luni drept cea mai interesantă atracție a orașului, ba chiar și cel mai bun muzeu (cititorii Afton Bladet), ce mai, e cunoscut și căutat!

Era cumva logic: formația asta are
un loc important în istoria țării, a lumii și a mea personală.
În a voastră nu?

În primul rând că mai multe melodii ale ei se aflau pe una dintre puținele casete cu muzică cu care am crescut. Nici nu știu cine le înregistra pentru tata, cert e că nici n-aveam patru ani și bunica decretase că ăștia micii (eu și cu fratello) vorbesc engleză. Te cred și eu: între  I have a dream și eheeen deiiii lălăit de niște copii nu este nicio diferență!

Lăcașul de cultură contemporană inițiativă privată a foștilor membri ai trupei se află pe insula muzeelor, Djurgården. Am ajuns acolo cu tramvaiul 7N, pe care nu știu din ce cauză (poate pentru că era un tramvai vechi de tot) nici n-am plătit bilet, într-o dimineață de sâmbătă ploioasă.

Noi și restul turiștilor care s-au gândit că pe o asemenea vreme nu există altceva mai bun de făcut decât să stai la adăpost. 

Am stat la coadă, am așteptat, am închis umbrelele, am intrat. 

Suntem anunțați că lumea e mai goală de hoți dacă plătim cu cardul, posesorii de Mastercard au și o reducere, plătim, primim bonul, intrăm.

Coborâm la subsol (la etaj e un muzeu al muzicii pop suedeze), în fața ochilor ni se deschide lumea ABBA.

Poveștile fiecăruia. Parcul unde cântau și s-au cunoscut. Mașinile cu care călătoreau. Biroul agentului lor. Agenda secretarei acestuia.

Camera în care au creat cei doi B.

Costumele în care au cântat,  poveștile lor, filme, documentare și interviuri. Colecția de trofee, discuri, casete, afișe de concert.

Karaoke pe o scenă alături de ABBA virtual, o discotecă, mixerul din care au ieșit cine știe care albume, studioul de înregistrări.

O lume multimedia din care am ieșit după vreo 4 ore, deși puteam sta chiar mai mult. 

În care n-am găsit, totuși,  fotografia pe care ne-o dăruise cu peste 30 de ani în urmă mătușa mea. 

Era tipărită în România, dar îi reprezenta pe cei patru pe un fond sepia închis îmbrăcați în alb. Exact cum ne îmbrăcam în acele vremuri cu fratele meu, ca să ne putem juca de-a ABBA. 

Ne puneam niște jeanși albi, ne urcam ca pe motocicletă pe brațele fotoliilor din camera noastră și cântam și noi pe lângă casetofonul dat tare.  Ca ABBA. 

Eheeeeeen deiiiii.