3 octombrie 2013

Ospitalitatea genoveză și rulourile

În vremurile când Genova își trăia cu mulțumire secolul de aur, Secolul genovez (sec XVI), veneau în oraș călători care habar n-aveau de statul la soare în cele 5 sate (Cinque Terre) atât de căutate astăzi.

Și cine a auzit de hotel cu mic-dejun inclus pe atunci? Cine să meargă sub acoperiș străin când straiele poleite n-au ce căuta în hanuri, cine vrea să deschidă porțile Palatului Dogelui fără să afirme cu mândrie unde a mânat peste noapte?

Palazzo Ducale - Genova (cunoscut drept Pâxo, o prescurtare a vechiului termen genovez Parâxo)
Așa se face că palatele nobililor care îi puteau găzdui pe distinșii oaspeți ai Genovei au fost trecute pe o listă, un rulou de hârtie (rotoli, rolli), și clasificate în funcție de luxul pe care-l ofereau musafirilor.
Sala oglinzilor de la Palazzo Spinola di Pellicceria
Cum apărea un oaspete de seamă în oraș, cum se trăgea la sorți unde să fie găzduit.

Proprietarii locului ales trebuiau să-i dea musafirului toate cele de trebuință unei șederi pe măsura orgolioasei și superbei așezări  în care se afla și primeau în schimb privilegiul de a sta de vorbă cu tot felul de oameni importanți de prin alte părți (căci nu fitecine era găzduit în clădirile acestea din sistemul rolli) și, mai important, accedeau apoi mai ușor la funcțiile publice ale republicii genoveze.

Terasa de pe acoperișul Palazzo Spinola di Pellicceria
46 din cele peste o sută de clădiri din acest sistem au intrat în 2006 pe lista patrimoniului mondial UNESCO și unele pot fi vizitate. 

Multe dintre ele se află pe Via Garibaldi (Strada Nouă, de 250 de metri, construită de cinci familii genoveze cu stare)  cele mai cunoscute fiind Palazzo Bianco, Palazzo Rosso și Palazzo Tursi. Un bilet de intrare în cele trei clădiri costă 7 euro). Ce puțin pentru atâtea opere de artă Strozzi, Luca Giordano, Rubens, Van Dyck, Veronese și mulți alții!







Apoi Palazzo Lomellini, care mi-a plăcut mie foarte mult.

Palazzo Podestà/ Nicolosio Lomellini

Altele, cele de pe Via Balbi, sunt sedii de universități și biblioteci.
Multe găzduiesc acum spații de expoziție ori clădiri ale autorităților, altele au fost lotizate, cum e cazul celor de pe Via S. Luca și sunt acum simple clădiri de apartamente unde or mai fi venind musafirii, nu contest, dar niciunul nu se va putea lăuda la primărie cu locul în care a pus capul pe pernă noaptea precedentă, fără să pară ridicol.

Via S. Luca- Genova


2 comentarii:

  1. Lasă că nici mai acana de Cinque Terre nu-i mai lesne șederea. La Portofino, de exemplu, unde numai parcarea e în jur de 18 euro pe zi. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De aia lumea trebuie să meargă la Genova în primul rând și doar în trecere mai jos, pe coasta ligură! :P

      Ștergere

Mulțumesc pentru comentariu. Cu siguranță nu e violent și nici măcar un nenorocit de spam. Vă răspund imediat ce pot!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...