 |
| Notturlabio/Nocturlab- un ceas de noapte |
Pentru că nu sunt nici prima nici ultima pe pământul acesta ba lung, ba lat, care se tot întreabă cât e ceasul, gândiți-vă cum stăteau lucrurile acum 400 de ani.
Nu tu telefon, să-l ții pe noptieră ca să vezi la ce oră Moș Ene se depărtează antipatic de la gene și să calculezi câte ore de somn ți-a furat incidentul, nu tu ceas care să-ți ticăie în ureche în ritmul oilor numărate din doi în doi.
Era doar clopotul bisericilor, ceasurile solare și, probabil, persoane dotate cu un simț extraordinar al trecerii timpului ca să-ți poată spune cât mai e până se arată soarele.
Era doar clopotul bisericilor, ceasurile solare și, probabil, persoane dotate cu un simț extraordinar al trecerii timpului ca să-ți poată spune cât mai e până se arată soarele.
La Galleria Nazionale Palazzo Spinola din Genova, direct din secolul XVII, iată o creație a omului curios în privința trecerii orelor pe timp de noapte: un notturlabio, nocturlab, dacă i se poate spune așa urmând modelul astrolab, cu mecanism extrem de complex și o lumânare care îl ajuta pe bietul insomniac avut genovez să știe ce oră e.
Observați și frumusețea de șemineu, oglinda și sfeșnicele.
... că la anumite întâlniri romantice, la orele nopții, nu te-ai putut gândi; doar la insomnie ;))
RăspundețiȘtergereVai! Vai! Și de șemineu ce zici? :D
ȘtergereVai de ceasul lor fara leduri si fara baterii! De-asta imi trebuia mie, care nu pot dormi daca se intrezareste vreo luminita, vreun led prin camera. :) Si in fata semineului trebuia o blanita pe care sa te intinzi cand ai insomnii.
RăspundețiȘtergereApropo de ceasuri, ai fost la Muzeul Ceasului din Ploiesti?
RăspundețiȘtergereMihaela
Nu,prin Ploiești am fost doar în trecere întotdeauna. Am citit despre el, altfel, dar alta e să îl vizitezi, presupun.
Ștergere